CUM SĂ DEVII O PERSOANĂ CU O MINTE DESCHISĂ!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 29/03/2024
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” (Marcu 9:23)

     Persoanele cu o minte deschisă refuză să accepte lucrurile așa cum sunt, și preferă să le vadă așa cum pot să fie. În loc să spună „nu se poate”, ei se ridică prin credință și spun: „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” Persoanele cu o minte deschisă au defecte și eșecuri la fel ca toată lumea. Diferența este că ei umblă prin credință până la marginea stâncii, pentru că ele știu că nu se poate întâmpla decât unul din două lucruri: fie Dumnezeu va pune sub picioarele lor o stâncă solidă, fie… îi va învăța să zboare! Cu alte cuvinte, ei se alimentează din puterea nelimitată a lui Dumnezeu. Epistola către Evrei descrie persoanele cu minte deschisă în felul următor: „Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe…” (Evrei 11:33-34) Să remarcăm faptul că acești oameni au pornit ca fiind slabi, dar au devenit puternici. Cum? „Prin credință”! Ei au avut acea credință care a ignorat toate probabilitățile, obstacolele și opoziția, declarând: „Sunt ce spune Dumnezeu că sunt, am ce spune Dumnezeu că am și fac ce spune Dumnezeu că pot să fac!” Se spune că un maistru bătrân muncea foarte mult și aștepta același lucru și de la muncitori. Într-o zi, unul i-a zis: „Știți că Roma nu a fost construită într-o zi, nu?!” Zâmbind, el a răspuns: „Da, dar nu eu am fost șef de echipă la acel proiect!” Așadar, astăzi roagă-L pe Dumnezeu să te ridice deasupra temerilor tale, și să te facă o persoană cu minte deschisă!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Domnul sa ne facă creștini care umblam prin credință, nu prin vedere!
Adăugat în 03/04/2024 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 132
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni