„Încotro vei merge tu, voi merge şi eu…” (Rut 1:16)

     Unul dintre cele mai fascinante versete despre dedicare din Sfânta Scriptură este cel ce redă cuvintele lui Rut adresate Naomei: „Nu sta de mine să te las şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge şi eu; unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu.” De ce ne este teamă să ne dedicăm total, într-o relație de căsnicie? 1) Din teama că vom pierde controlul: „De ce să renunț la independență?” 2) Din teama de a trăi în lipsuri: „Dacă X îmi ruinează averea?” 3) Din teama de a nu corespunde: „Dacă nu pot să-i împlinesc așteptările?” 4) Din teama de singurătate: „Dacă mă părăsește?” 5) Din teama de a nu suferi: „Am tot fost rănit și nu vreau să sufăr din nou!” Și atunci, ce faci? În zilele noastre, răspunsul este „căsătoria neoficială” (sau „concubinaj”, „uniune consensuală”) – dar așa ceva nu este după voia lui Dumnezeu. A trăi împreună cu cineva fără a te căsători e ca și cum ai închiria o locuință în loc de a cumpăra una. Dacă e necesară vreo reparație în casa închiriată, chiriașul poate părăsi locuința și să-și caute alta. Dacă e necesară vreo reparație la casa lor, proprietarii (care s-au gândit mult și s-au rugat pentru decizia cumpărării casei) fac tot posibilul să-și protejeze investiția. Un studiu despre coabitare a scos la iveală faptul că aproape 20% din cuplurile care au trăit împreună înainte de logodnă au sugerat divorțul în timpul căsniciei lor. În cuplurile care nu trăiseră împreună, procentajul a fost la jumătate – circa 10%. Contrar părerii pe care ai putea-o avea, cei care se joacă și trec de la o relație la alta nu experimentează fericirea de durată. Pe când cei ce se dedică lui Dumnezeu, și unul altuia, experimentează o stare plină de satisfacții sau chiar fericire pe termen lung. Așadar, fii dedicat legământului de căsătorie până la moarte!