„... cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric... ” (Ioan 8:12)

Din secolul al treisprăzecelea al creștinismului ne parvine o carte de excepție: „Imitațio Christi”. Se crede că este cea mai răspândită carte după Biblie. Cei mai mulți îl dau ca și autor pe călugărul german Thomas a Kempis. Iată aici un fragment:

„Orice om are în fire dorința să știe cât mai multe; dar de ce folos este știința fără teamă de Dumnezeu? Într-adevăr, un țăran smerit, care slujește lui Dumnezeu, este mai bun decât un filozof mândru, care urmărește cursul stelelor pe cer, dar de sufletul său nu se îngrijește. Cine se cunoaște bine pe sine, nu se socotește om însemnat, ci este mic în ochii săi și n-are plăcere să-l laude alții. Dacă aș ști toate câte sunt în lume, și numai una îmi lipsește: dragostea, de ce folos mi-ar fi înaintea lui Dumnezeu, care mă va judeca după faptele mele?

Potolește-ți deci dorința de a ști, căci de multă risipă de puteri și de multă înșelăciune este însoțită această dorință. Cei ce știu mult, vor să și pară că știu multe și le place ca oamenii să-i numească învățați. Sunt în lume multe lucruri a căror cunoștință aduce sufletului puțin folos sau nu-i aduc nici unul. A te ocupa cu lucruri care nu slujesc spre mântuire, este o nebunie. Vorbăria goală nu potolește foamea sufletului, dar o viață curată înviorează sufletul; și un cuget bun ne dă o mare încredere în Dumnezeu.

Cu cât știi mai multe, cu atât vei fi mai aspru judecat, dar viața ta nu a fost cu atât mai sfântă. Nu te făli deci cu arta sau știința ta, ci mai degrabă teme-te de cunoștința ce ți s-a dat. Iar dacă ți se pare că știi multe lucruri și le înțelegi bine, gândește-te că sunt și mai multe pe care nu le știi. Nu te îngâmfa deci, ci mai bine recunoaște-ți neștiința. Cum poți să te socotești mai presus decât altul, când sunt atâția mai învățați și mai iscusiți decât tine? Vrei să înveți și să știi ceva cu folos? Învațăte să trăiești necunoscut și să nu te crezi cine știe ce om mare.

Cea mai înaltă știință și cea mai frumoasă învățătură este să te cunoști pe tine însuți și să n-ai gânduri înalte despre tine. A te socoti nimic pe tine însuți și a socoti pe alții totdeauna mai buni și mai presus de tine însuți, aceasta este o mare înțelepciune și o mare desăvârșire. Chiar dacă ai vedea pe altul păcătuind pe față sau făcând o mare fărădelege, tot n-ar trebui să te socotești mai bun ca el; căci nu știi câtă vreme vei rămânea stăruitor în bine. Toți suntem slabi, dar mai slab decât pe tine însuți să nu socotești pe nimeni... ”