„Luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.” (Efeseni 6:16)
Trebuie să fii atent la armele cu care Satan trage spre tine… ai auzit? „Săgeți de foc”! El știe că, dacă poate aprinde în tine focul îngrijorării și al temerilor, te poate imobiliza și învinge. Dar reține ce ți-a dat Dumnezeu pentru a te proteja: „scutul credinței”. Așa că, tu ai un rol de jucat. Ce trebuie să faci? Să iei „scutul credinţei cu care vei putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.” Scutul nu-l va ajuta pe un soldat dacă-l ține pe pământ, sau chiar lângă el. Soldatul trebuie să-l ridice pentru a se proteja cu el împotriva atacului. Același lucru este valabil și pentru tine. Când diavolul te atacă cu circumstanțe și gânduri neplăcute care te fac să te îngrijorezi și să te temi, trebuie să ridici imediat scutul credinței. Credință, în ce? În tine însuți? Nu, credința în credincioșia lui Dumnezeu! Uneori, credința ta în Dumnezeu poate să se clatine, dar dragostea și grija Lui pentru tine nu se vor clătina niciodată. De unde știm? Din Biblie: „Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta” (1 Tesaloniceni 5:24). Cum ridici scutul credinței? Spunând: „Doamne, am încredere în Tine în această situație!” Domnul Isus i-a răspuns lui Satan în pustie: „Este scris”, iar tu trebuie să înveți să ripostezi prin aceleași cuvinte. Cuvântul lui Dumnezeu este un scut protector pe care săgețile diavolului nu-l pot străpunge. Când îl folosești ca pe un scut, este eficient împotriva oricărui asalt pe care îl încearcă Satan asupra ta. Săgețile arzătoare ale lui Satan pot veni din orice direcție, atât de la prieteni, cât și de la dușmani – așa că, ridică scutul credinței și protejează-te împotriva atacurilor diavolului!