CE TE BUCURĂ, CE TE ÎNTRISTEAZĂ ȘI CE TE ENERVEAZĂ?
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 15/08/2024
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Cel ce suferă are drept la mila prietenului…” (Iov 6:14)

     Un pastor scria: „Ce te bucură, ce te întristează sau ce te enervează? Ce îți pune un zâmbet sfânt pe față? Ce face ca duhul tău să plângă necontrolat? Ce te face să bați cu pumnul în masă din dreaptă indignare? Undeva în amestecul acela de bucurii, tristeți și nebunii se află pasiunea ta rânduită de Dumnezeu. Sau poate ar trebui să spunem compasiune, pentru că simți ceea ce simte Dumnezeu. Și odată ce ai identificat-o, să faci ceva în legătură cu ea nu mai este opțional. Nu poți să nu faci ceva în legătură cu ea!” În 2006, Blake Mycoskie, antreprenor, autor și filantrop american, se afla în vacanță în Argentina când a observat că mulți dintre copii nu aveau pantofi. Ar fi putut să se întoarcă în Statele Unite și să-și vadă de treabă. În schimb, a înființat TOMS Shoes, o afacere cu misiunea de a oferi încălțăminte copiilor din țările în curs de dezvoltare. Funcționează astfel: atunci când cumperi o pereche de pantofi TOMS, tu oferi o pereche de pantofi unui copil desculț, de undeva din lume. Pentru fiecare pereche de pantofi vândută, compania dăruiește o pereche. Misiunea lor este simplă: unul pentru unul. Blake a identificat o nevoie, a personalizat-o și a decis să facă ceva în acest sens. Nu a început cu ceva mare, ci cu ceva mic. Și totuși, așa încep momentele importante. O persoană decide să facă ceva în legătură cu ceva care o bucură, o întristează sau o enervează. Copiii desculți au fost cei care i-au frânt inima lui Blake. Iar el a pus, la propriu, bazele unei misiuni de tip „pantofi prin credință”. Așadar, când descoperi lucrul care te bucură, te întristează sau te enervează, prima întrebare importantă care urmează este aceasta: ce vei face în această privință?


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 123
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni