„Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” (Ioan 15:7)
Conform unei statistici, în Biblie există 3.573 de promisiuni. Asta înseamnă aproape zece promisiuni pentru fiecare zi a anului. Când știi care dintre aceste promisiuni se aplică în cazul tău, și îndeplinești condițiile care le însoțesc – tu poți începe, literalmente, să te rogi ca promisiunile lui Dumnezeu să existe în viața ta (vezi Ioan 15:7). Îți vor fi ascultate rugăciunile peste noapte? Unele da, altele nu… Biblia spune: „Să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.” (Evrei 6:12). Cea mai puternică rugăciune pe care o poți rosti este aceasta: „Doamne, ai promis în Cuvântul Tău că vei face asta… și astăzi mă rog și mă încred în Tine pentru asta!” Iată câteva sugestii pentru a invoca promisiunile lui Dumnezeu în rugăciune: 1) Când ai nevoie de îndrumare și călăuzire: „Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” (Psalmul 32:8) 2) Când ai nevoie de eliberare dintr-o situație sau dintr-un obicei: „Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” (Psalmul 50:15) 3) Când ai nevoie de putere pentru a sta în picioare: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41:10) 4) Când nu ai suficient pentru a-ți satisface nevoile: „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.” (Filipeni 4:19) Deci, dacă meditezi la Cuvântul lui Dumnezeu zilnic, de fiecare dată când apare o nevoie, vei ști pe care dintre promisiunile Lui să le revendici în rugăciune!