„Vânturi năprasnice, care împliniţi poruncile Lui…” (Psalmul 148:8)

     Vânturile erau năprasnice când Moise i-a scos pe iudei din Egipt; au fost năprasnice pe drumul lor spre Țara promisă, și erau năprasnice când au ajuns acolo. Nu există călătorie fără „vânturi năprasnice” deoarece „în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.” (Faptele Apostolilor 14:22) Când ești nevoit să lupți zi de zi pentru a rămâne „pe linia de plutire”, este ușor să te descurajezi. Luca a scris: „Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.” (Faptele Apostolilor 27:20) Poate că ești obosit și descurajat din cauza luptei pe care o duci; ești gata să renunți – și, din punct de vedere omenesc, nimeni nu te-ar învinovăți. Dar, înainte de a renunța, întreabă-te următorul lucru: nu cumva Dumnezeu este Cel care îngăduie aceste „vânturi năprasnice”, tocmai pentru a te duce acolo unde trebuie să ajungi? Dacă El este Cel care „a zis şi a pus să sufle furtuna” (Psalmul 107:25), așa încât să fii nevoit să-ți ațintești ochii asupra Lui? Dacă El este Cel care „a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic” (Iona 1:4), ca să vadă dacă îți vei păstra credința atunci când nu poți vedea țărmul îndepărtat?! Psalmistul spune (în Psalmul 148:8) că Dumnezeu folosește „focul… grindina, zăpada… norii și vânturile năprasnice” pentru a-Și împlini cuvântul. În Exodul 10, citim că El „a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele…. Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie.” (vers. 13, 19) Iar un alt autor a adăugat: „Când Domnul a luptat pentru Israel, vânturile năprasnice le-au adus eliberarea… La fel, prin marea îndurare a lui Dumnezeu, într-o zi vom sta și noi pe marea de cristal și vom vedea cum tocmai vânturile puternice ne-au adus și nouă eliberarea!” Așadar, nu renunța!