Iubirea manifestată față de Dumnezeu și oameni – Calea creștinului în Împărăția lui Hristos

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Introducere

Iubirea este fundamentul și nucleul credinței creștine. Întregul mesaj al Evangheliei, începând cu creația și culminând cu jertfa Domnului Isus Hristos, ne arată că Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4:8). Iubirea Lui este cea care susține toate legile și poruncile. Isus a subliniat această esență a iubirii în viața creștină atunci când a spus că „să iubești pe Domnul Dumnezeul tău” și „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” sunt cele două mari porunci pe care se sprijină întreaga Lege și Profeții (Matei 22:37-40).

În Evanghelia după Matei, capitolul 5, cunoscută sub numele de „Predica de pe Munte,” Domnul Isus dezvăluie modul în care trebuie trăită această iubire în viața zilnică a unui creștin. Viața în Împărăția lui Dumnezeu este guvernată de o iubire activă, care se manifestă atât față de Dumnezeu, cât și față de aproapele. În acest articol, vom explora modul în care iubirea trebuie să fie manifestată, pornind de la învățăturile Domnului Isus din acest capitol.

I. Iubirea manifestată prin caracterul nostru (Matei 5:1-12)

Prima parte a Predicii de pe Munte începe cu „Fericirile,” care descriu caracterul celor ce aparțin Împărăției lui Dumnezeu. Aceste trăsături de caracter sunt rezultatul iubirii lui Dumnezeu care transformă viața credinciosului și îl face să reflecte natura divină.

• Sărăcia în duh (v. 3): „Fericiți cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor.” Sărăcia în duh reprezintă recunoașterea nevoii noastre absolute de Dumnezeu. Aceasta este o atitudine de smerenie și dependență totală de El. Sărăcia în duh este fundamentul pe care se construiește iubirea noastră față de Dumnezeu, deoarece ne recunoaștem limitele și nevoia de harul Său.
• Blândețea (v. 5): „Fericiți cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul.” Blândețea este o formă de iubire față de ceilalți, care se manifestă printr-o atitudine pașnică și răbdătoare, fără răzbunare sau mânie. Cei blânzi reflectă caracterul lui Hristos, care a fost „blând și smerit cu inima” (Matei 11:29).
• Mila (v. 7): „Fericiți cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă.” Milostenia este o expresie concretă a iubirii. Cei milostivi sunt cei care se apleacă asupra nevoilor și suferințelor altora, oferind ajutor și compasiune, așa cum Dumnezeu ne-a arătat milă nouă prin jertfa lui Hristos.

Aceste fericiri subliniază faptul că iubirea începe din inimă și se manifestă printr-un caracter transformat de harul lui Dumnezeu. Un creștin care a experimentat iubirea lui Dumnezeu va trăi aceste trăsături în viața sa zilnică, arătându-le celor din jur ce înseamnă să aparții Împărăției lui Dumnezeu.

II. Iubirea manifestată prin influența noastră în lume (Matei 5:13-16)

După ce descrie caracterul credincioșilor, Isus le vorbește despre rolul și influența pe care aceștia trebuie să o aibă în lume. Creștinii sunt „sarea pământului” și „lumina lumii,” ceea ce înseamnă că iubirea lor trebuie să aibă un impact vizibil asupra celor din jurul lor.

• Sarea pământului (v. 13): „Voi sunteți sarea pământului.” Sarea are rolul de a conserva și de a da gust, iar creștinii, prin viața lor plină de iubire și bunătate, trebuie să păstreze adevărul și să aducă un „gust” spiritual societății. Dacă sarea își pierde gustul, ea devine inutilă. La fel, dacă iubirea noastră devine lipsită de autenticitate, ne pierdem influența spirituală.
• Lumina lumii (v. 14-16): „Voi sunteți lumina lumii.” Lumina aduce claritate și îndepărtează întunericul. Credincioșii sunt chemați să fie o lumină care să-i conducă pe ceilalți către Dumnezeu prin faptele lor bune. „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să-L slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (v. 16).

Iubirea creștină nu trebuie să fie ascunsă. Ea trebuie să fie vizibilă și să transforme lumea din jur. Viața noastră trebuie să fie un exemplu clar de iubire divină, care să inspire pe ceilalți să-L cunoască și să-L slăvească pe Dumnezeu.

III. Iubirea manifestată prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 5:17-20)

Iubirea adevărată față de Dumnezeu se reflectă în ascultarea de Cuvântul Său. Isus subliniază că nu a venit să desființeze Legea, ci să o împlinească. Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu este o dovadă a iubirii noastre pentru El.

• Împlinirea Legii (v. 17): „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.” Iubirea autentică pentru Dumnezeu nu este doar o emoție, ci o alegere de a trăi în conformitate cu voia Sa. Ascultarea de poruncile Sale și trăirea după Cuvântul Său sunt semnele unei iubiri adevărate și devotate.
• Dreptatea care întrece (v. 20): „Dacă dreptatea voastră nu va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.” Isus subliniază importanța unei dreptăți care vine din inimă, nu doar o respectare formală a legii. Iubirea noastră față de Dumnezeu trebuie să fie sinceră și să ne motiveze să trăim o viață de sfințenie și ascultare.

Iubirea autentică față de Dumnezeu se vede în dorința noastră de a respecta Cuvântul Său și de a ne conforma voii Sale în toate aspectele vieții.

IV. Iubirea manifestată în relațiile noastre cu ceilalți (Matei 5:21-26)

Isus ne arată că iubirea față de Dumnezeu este reflectată în relațiile noastre cu ceilalți. Mânia, resentimentele și neiertarea sunt contrare iubirii și trebuie evitate.

• Evitarea mâniei (v. 22): „Oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății.” Mânia distruge relațiile și împiedică iubirea să se manifeste. Creștinii sunt chemați să răspundă la provocări cu răbdare și iubire, nu cu mânie sau răzbunare.
• Împăcarea cu aproapele (v. 23-24): „Dacă îți aduci darul la altar și îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo și du-te întâi de te împacă cu fratele tău.” Iubirea adevărată caută reconcilierea și pacea. Nu putem trăi în pace cu Dumnezeu dacă suntem în conflict cu aproapele nostru.

Iubirea se manifestă prin iertare și dorința de a restabili relațiile deteriorate. Relațiile noastre cu ceilalți reflectă calitatea relației noastre cu Dumnezeu.

V. Iubirea manifestată în relațiile de familie (Matei 5:27-32)

Familia este locul unde iubirea trebuie să fie trăită în mod concret și vizibil. Isus subliniază importanța purității și fidelității în relațiile de familie.

• Păstrarea purității (v. 28): „Oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a și preacurvit cu ea în inima lui.” Fidelitatea în căsătorie nu este doar o chestiune de comportament exterior, ci și de inimă și gânduri. Adevărata iubire față de partener implică o inimă curată și devotată.
• Sfințenia căsătoriei (v. 31-32): Isus subliniază importanța fidelității și a păstrării sfințeniei în căsătorie. Iubirea adevărată între soți se bazează pe respect reciproc, fidelitate și angajament.
•  

VI. Iubirea manifestată prin vorbirea noastră (Matei 5:33-37)

Vorbele noastre reflectă ceea ce este în inima noastră. Iubirea adevărată se manifestă și prin sinceritate și integritate.

• Sinceritatea vorbelor (v. 37): „Să fie cuvântul vostru: Da, da; Nu, nu; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.” Iubirea față de aproapele implică sinceritate și onestitate. Cuvintele noastre trebuie să fie adevărate și simple, fără exagerări sau minciuni.
•  

VII. Iubirea față de vrăjmași (Matei 5:38-47)

Una dintre cele mai radicale învățături ale Domnului Isus este chemarea de a-i iubi pe vrăjmași. Aceasta este o iubire care depășește normele umane și reflectă iubirea divină.

• Întoarcerea obrazului (v. 39): „Eu însă vă spun: să nu vă împotriviți celui ce vă face rău.” Iubirea creștină nu răspunde cu rău la rău, ci caută pacea și reconcilierea.
• Rugăciunea pentru vrăjmași (v. 44): „Iubiți pe vrăjmașii voștri și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc.” Iubirea adevărată se manifestă prin rugăciune și binecuvântare pentru cei care ne fac rău.
•  

Concluzie: Desăvârșirea în iubire (Matei 5:48)

Isus încheie această parte a Predicii de pe Munte cu o chemare la desăvârșire: „Fiți dar desăvârșiți, după cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.” Aceasta este chemarea supremă a iubirii creștine – să ne străduim să iubim așa cum ne iubește Dumnezeu, cu o iubire perfectă, necondiționată și infinită.

În concluzie, viața creștină este definită de iubirea manifestată față de Dumnezeu și față de aproapele. Această iubire nu este doar un sentiment, ci un mod de viață care ne transformă inimile, ne modelează caracterul și ne îndeamnă să fim o lumină în această lume. Să căutăm, așadar, să trăim o viață marcată de iubire, urmând exemplul lui Hristos și reflectând astfel slava lui Dumnezeu în toate aspectele vieții noastre.