NU ÎNCETA NICIODATĂ SĂ ÎNVEȚI (1)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 19/09/2024
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău… cu tot cugetul tău…” (Marcu 12:30)

     Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a învăța mereu, până în ziua în care vom muri, fapt pe care nu ar trebui să-l desconsideri. Creierul obișnuit cântărește aproximativ un kilogram și, cu toate acestea, neurologii estimează că avem capacitatea de a învăța ceva nou în fiecare secundă, din fiecare minut, din fiecare oră, și din fiecare zi pentru următorii trei sute de milioane de ani! Extraordinar, nu-i așa? Dar e mai mult decât atât: e o obligație minunată. Învățarea nu este un moft, ci o chestiune de administrare. Domnul Isus a spus: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta…” Este imposibil să determinăm procentajul folosit din mintea noastră, dar toți avem un potențial neexploatat. Imaginația ta este capabilă de mult mai mult decât poți visa. Cu toate acestea, undeva pe parcurs, cei mai mulți dintre noi încetează să mai trăiască din imaginație și încep să trăiască din memorie. Nu mai proiectăm viitorul și începem să copiem trecutul. Și aceasta este ziua în care încetăm să mai trăim și începem să murim. De ce? Pentru că nu ne mai educăm pe noi înșine! A-L iubi pe Dumnezeu cu tot cugetul tău presupune să-ți exploatezi mintea la maximum, prin a învăța cât mai multe lucruri despre cât mai multe lucruri. Adevăratul test al maturității spirituale nu este cantitatea de informație pe care o deții, ci recunoașterea cantității de informație pe care nu o știi. Înseamnă să te împaci cu realitatea că Dumnezeu nu este un obiect al înțelegerii, ci o sursă de uimire. Iar acest sentiment sacru de uimire aprinde o curiozitate sfântă de a continua să înveți tot mai multe despre Creator și despre creația Sa!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 109
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni