Eu sunt
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 07/12/2024
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

                                                                Eu sunt 

   Unul dintre Numele lui Dumnezu este, „Eu sunt”. Exod 14-15b. „Dumnezeu i-a zis lui Moise: ‒ Eu sunt Cel Ce sunt! Apoi a zis: ‒ Așa să le spui fiilor lui Israel: „Eu sunt“ M-a trimis la voi... ‒ Așa să le spui fiilor lui Israel: „Domnul, Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pe veci.” -------- Și până astăzi acest Nume este actual, Dumnezeu Isus Hristos este cu acest Nume, „Eu sunt” ori „Sunt Eu”. Acum câteva referințe Biblice, pentru dumnezeirea lui Isus.

   Ioan 8:58. „Isus le-a răspuns: ‒ Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte să se fi născut Avraam, „Eu sunt”! Atunci au luat pietre ca să arunce în El.” ------- Iudeii nu cunoșteau pe Cel ce zicea „Eu sunt”. Ei Îl cunoșteau ca fiul lui Maria și Iosif. Ioan 8:28. „Isus le-a zis: ‒ Când Îl veți înălța pe Fiul Omului, atunci veți cunoaște că „Eu sunt”  și că nu fac nimic de la Mine Însumi, ci spun aceste lucruri așa cum M-a învățat Tatăl.”------ Dar, atunci când iudeii L-au răstignit, L-au îngropat sigilându-I mormântul credeau ei, pentru veci, Isus a înviat și Cel ce-Și zice „Eu sunt” a fost înălțat în slava Tatălui, câștigându-ne nouă Viața Veșnică, victoria deplină de a fi fii ai Tatălui, fii ai Celui ce este „Eu sunt”, Domnul nostru Isus Hristos.

   Ioan 6:35 și 48-51. „Isus le-a răspuns: ‒ „Eu sunt” Pâinea vieții. Cel ce vine la Mine nu va flămânzi niciodată~& -48. „Eu sunt” Pâinea vieții. Strămoșii voștri au mâncat mană în deșert și totuși au murit. Pâinea Care coboară din Cer este de așa fel, încât cineva să mănânce din ea și să nu moară.”Eu sunt” Pâinea vie Care S-a coborât din Cer.” ------- Cine era Pâinea Vieții, Pâinea Vie, de nu Cel ce a zis, „Eu sunt ”, Domnul Isus Hristos. Această mâncare din El ne ține-n viață și spiritual și fizic. Cine mănâncă această Pâine are Viață și nu mai moare. Moartea a fost biruită de Cel ce este „Eu sunt”, la cruce. În El suntem și noi biruitori când credem. Moartea fizică este doar o trecere, „un pas” în continuarea veșniciei.

   Ioan 14:6. „Isus i-a răspuns: ‒ „Eu sunt” Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-ați cunoscut pe Mine, Îl veți cunoaște și pe Tatăl Meu. Și de acum încolo Îl cunoașteți și L-ați și văzut.”---------Cel ce a zis: „Eu sunt” este Calea, Adevărul și Viața”, este Domnul Isus  Hristos. Ucenicii nu înțelegeau că Isus cu Tatăl sunt „una” același Dumnezeu. Când Îl cer să le arate pe Tatăl, Isus răspunde: Filip I-a zis: ‒ Doamne, arată-ni-L pe Tatăl și ne este de ajuns! Isus i-a răspuns: ‒ Sunt cu voi de atât de mult timp și nu M-ai cunoscut, Filip? Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl. Cum de spui: „Arată-ni-L pe Tatăl! “? Nu crezi că „Eu sunt” în Tatăl și că Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, Care locuiește în Mine, Își face lucrările Lui. Credeți-Mă că „Eu sunt” în Tatăl și Tatăl în Mine... ” ------Oare noi am reușit să-L cunoaștem pe Acest „Eu sunt”? Doar am început să descoperim din măreția Lui și stăm pe Adevărul lui fiind siguri că până în ziua Lui, Îl vom cunoaște așa cum este El, „Eu sunt” din veșnicii în veșnicii, Același  „Eu sunt” Isus Domnul Vieții noastre și desăvârșirea credinței noastre. Ioan 8:12. „Isus le-a vorbit din nou, zicând: ‒ „Eu sunt” Lumina lumii. Cel ce Mă urmează pe Mine nu va umbla niciodată în întunecime, ci va avea Lumina vieții.”-------------------------------   

   Ioan 10:9. „Atunci Isus a vorbit din nou: ‒ Adevărat, adevărat vă spun că „Eu sunt” Ușa oilor.”-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------   

   Ioan 10:11. „Eu sunt” Păstorul cel bun, Păstorul cel bun, își dă viața pentru oi.” ----- Aleluiaaa, „Eu sunt”, Pâinea Vieții, Pâinea Vie, Calea, Adevărul, Viața, Lumina lumii, Ușa, Păstorul cel Bun... și noi am putea continua. „Eu sunt” Isus Hristos Domnul pentru noi este Dragoste, Pace, Călăuzire, Mângâiere, Ghid, dar nu ne lgăm să glorificăm nici unul din aceste Nume fără El, ci ținta noastră nu zicem este Pâinea, Calea, Adevărul... . . ci privim țintă la Isus Hristos personal, în care sunt ascunse toat aceste atribute adevărate și scumpe care le are Domnul Isus, și le cunoaștem din descopeirile Duhului Sfânt pentru cunoașterea a cine este Cel ce a zis, „Eu sunt”, Isus Hristos Salvatorul nostru. Amin!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 63
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni