„Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.” (Matei 6:32)

     Ai fost vreodată atât de înspăimântat încât ți-ai dorit să te rogi, dar cuvintele nu ți-au ieșit din gură?! Sau ai avut o nevoie așa de mare, că nici n-ai putut s-o exprimi? Ce-ai făcut atunci? Doar te-ai gândit la Dumnezeu și la ce poate El? Domnul Isus a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33). S-ar putea să întrebi: „Când mă gândesc la Dumnezeu, este același lucru cu a mă ruga?” Ar putea fi. Suntem cu toții familiari cu puterea comunicării fără cuvinte. Mulți dintre noi am crescut cu părinți care nu trebuiau să spună ceva pentru a-și face cunoscută voința. Poate că a fost o anumită privire în ochii lor, sau un alt semnal tacit… Dar noi știam exact ce ni se comunica și cum trebuia să răspundem. Rugăciunea funcționează și ea în acest fel. Când te gândești la Dumnezeu, asta înseamnă rugăciune; iar când Dumnezeu îți comunică gândurile Sale, este o formă de rugăciune ascultată. Dacă Dumnezeu este Tatăl tău, El îți aude gândurile, suspinele, susurul inimii – și nu trebuie să țipi, să transpiri și să te târăști pe genunchi ca să te ia în seamă. Un băiețel își dorea o bicicletă de Crăciun și, într-o noapte, s-a rugat cu voce tare spunându-I lui Dumnezeu exact ce fel de bicicletă își dorea. Mama lui i-a spus: „Fiule, nu trebuie să țipi pentru ca Dumnezeu să te audă!” El a răspuns: „Știu, mamă, dar trebuie să strig ca bunicul să mă audă și să-mi cumpere bicicleta aceea!” Tu – cui te rogi, și cine trebuie să te audă? Ai și tu vreun bunic? Nu e nevoie să faci incantații pentru ca Dumnezeu să te bage în seamă, și nu trebuie să încerci să inventezi răspunsuri la rugăciunile tale. Domnul Isus a spus: „Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.” „Atunci, de ce să ne mai rugăm?!”, întrebi tu. Pentru că Dumnezeu vrea să te apropii de El cu încredere, să te încrezi în El pentru toate nevoile tale, și mai cu seamă să construiești o relație cu El!