„Păstorii s-au întors, slăvind și lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră…” (Luca 2:20)

     Un excursionist care străbătea întinsele șesuri americane, a ajuns la marginea Marelui Canion; uimit să descopere o imensă prăpastie adâncă de 1,5 km, lată de 24 km și cu o întindere ale cărei margini nu puteau fi zărite, a exclamat: „Ceva trebuie că s-a întâmplat aici!” La fel putem spune și noi: „Ceva s-a întâmplat la Crăciun!” Haddon Robinson, profesor și predicator American, spunea: „De Crăciun, oricine se oprește să privească și să asculte trebuie să se întrebe despre ce este vorba în toată această agitație. O persoană atentă care vede luminile, decorațiunile, festivitățile și serviciile religioase ar putea, de asemenea, să concluzioneze: „Ceva trebuie să se fi întâmplat aici!” Bineînțeles că ceva s-a întâmplat! Iar noi trebuie să spunem lumii că Dumnezeu a vizitat planeta noastră. Fiul Său a venit să ni-L reveleze pe Dumnezeu și să moară pentru păcatele noastre (vezi Ioan 1:1-14). El a trăit printre noi pentru ca noi să trăim veșnic cu El. Când păstorii L- au găsit pe Mesia culcat într-o iesle, s-au mirat că „era întocmai cum li se spusese” (Luca 2:20). Drept urmare, „s-au întors, slăvind… pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră și văzuseră…” S-au întors la turmele lor cu o energie nouă!” Jon Walker, veteran al armatei americane, a spus și el: „După ce sărbătorim nașterea lui Isus, ne întoarcem la birou, la școală, la lucrurile pe care le facem în mod normal. Dumnezeu ne duce pe vârfurile munților, ne arată mari minuni și miracole, dar nu ne lasă acolo. Pe câmpuri și printre turme crește credința noastră, hrănită în solul banalului. Conflictele legate de cine curăță mizeria, cine pleacă mai devreme acasă sau cine primește cea mai mare bucată de plăcintă, sunt menite să testeze dacă Hristos este cu adevărat cel care trăiește în noi!” Așa că, păstrează vie în inima ta amintirea Nașterii Domnului!