„Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea… Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Psalmul 32:5)

     În Scriptură, cuvântul „mărturisire” provine din grecescul homologeo, care înseamnă „să spui, să zici același lucru ca altcineva, să fii de acord cu…” Prin urmare, a-ți mărturisi păcatul înaintea lui Dumnezeu înseamnă că spui același lucru despre păcat ca El. Înseamnă să spui lucrurilor pe nume. Biblia nu se referă la păcatele noastre ca fiind „mici scăpări”, ci afirmă clar că păcatul este nelegiuire și călcarea voii lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ne spune la fel de clar că Dumnezeu ne iartă păcatele: „Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.” (Isaia 43:25) Să reținem câteva lucruri despre mărturisire: 1) Mărturisirea nu înseamnă a-ți cere scuze. A spune că îți pare rău poate fi potrivit și necesar uneori. Dar scuzele și părerile tale de rău nu vor fi suficiente pentru a merita sau a câștiga iertarea lui Dumnezeu. Mărturisirea înseamnă să fii de acord cu Dumnezeu cu privire la natura, amploarea și caracterul ofensator al fărădelegilor tale. 2) Mărturisirea nu are legătură cu sentimentele. Unii dintre noi plonjează în remușcări, vinovăție și depresie din cauza păcatelor. Și atunci când astfel de sentimente duc la mărturisire este un lucru bun. Dar chiar și atunci când nu simțim aceste emoții, mărturisirea noastră poate fi și trebuie să fie la fel de autentică și eficientă. 3) Mărturisirea nu înseamnă să te plângi. A face o listă cu păcatele tale și a-I spune lui Dumnezeu cât de groaznic te simți seamănă mai mult cu o văicăreală decât cu o mărturisire. Dar iată ce vrea Dumnezeu de la tine: să te confesezi în fața Lui și să fii de acord cu evaluarea Sa cu privire la păcatul tău. Atunci poți spune și tu, la fel ca psalmistul David: „Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea… Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” Așadar, mărturisește-ți păcatele lui Dumnezeu… și-apoi începe să te comporți ca o persoană care a fost iertată!