Noi în Hristos (2)
Noi știm bine, că identitatea noastră este în duh, avem un suflet și locuim într-un trup pe pământ. Duhul este ceresc, duhovnicesc, suntem duhuri născute din nou prin credința lui Isus și trăim în domeniul sufletescului, în trupuri de carne. Suntem născuți din nou în duhul nostru. Ne-am alipit de Domnul și am devenit un singur Duh cu El. Deci „Hristos în noi” a luat ființă prin Duhul Lui. Duhul ne declară făpturi noi ”în Hristos”, oameni noi și temple ale Duhului Sfânt. În noul domeniu al existenței noastre „Hristos este în noi”. Viața Duhului de Viață, vom învăța să o trăim aici pe pământ și Cuvântul zice că:
2 Corinteni 5:17. „Prin urmare, dacă este cineva „în Hristos”, este o făptură nouă, toate cele vechi s-au dus, iată toate s-au făcut noi.”
Când s-au dus cele vechi? Când am fost născuți din nou, atunci ”Hristos în noi”, prin Duhul Lui a venit să ne locuiască. Dar acest lucru noi putem să-l credem și să fim beneficiari lui, ori să nu știm care identitatea noastră și să nu cunoaștem lucrarea Duhului lui „Hristos în noi” și să credem ce zice religia, care nu vrea să știe că „noi suntem acum aici în Hristos” și nu cândva, undeva, ci acum și o veșnicie. Acesta este locul pregătit la Cruce de Domnul Isus, unde trăim biruitori împreună cu El și ca El. Religia vorbește minciuni, „hai nu mai vorbi așa, te pui cu Isus?” Noi suntem păcătoși iertați, care toată ziua ne silim să mai facem câte o faptă bună, ca dacă va fi cu putință, să ajungem și noi cumva mântuiți și răpiți.” Așa țin oamenii și mulți și născuți din nou, într-o orbire spirituală, ca să nu vadă strălucind gloria lui Hristos în viața lor. Ei patinează pe loc și dacă pe mulți la zeci de ani de pocăință îi întrebi: „dacă vine Domnul noaptea asta vei fi răpit?” El zice: „dar, asta o știe Domnul, eu mă silesc, da-i greu... ”. Deci religia nu propovăduiește Harul corect și pedalează pe fapte bune și... . Mai mult nu vorbește despre „Hristos în noi” și Noi în Hristos” și valoarea Lui în noi și beneficiile noastre în El.
Galateni 4:19. „Copiii mei, pentru care sufăr din nou durerile nașterii până când Hristos va lua chip în voi”!
Galatenii erau „fii în Hristos„ și ”Hristos era în ei”, dar păsărelele călătoare culesese sămânța bună și semănase religie, fariseism... Iar ei erau acum nechibzuiți și nu mai știau că Hristos era în ei și „ei în Hristos”. Dar pe când trebuiau să învețe că ”Hristos din ei” se va manifesta în suflet, în trăire și în umblare și ei „sunt în Hristos”, acolo în domeniul biruinței pe pământ, ei au ajuns purtați de religie, care nu-i lăsa să dezbrace viața lor de lucrurile firii pământești și să se îmbrace cu Hristos, în care „ei sunt” deja. Că ei sunt „în Hristos” deplin conștienți le-ar fi dat putere, identitate, tărie ca să îmbrace și exteriorul lor „în Hristos”, ca să poată trăi cum sunt în duh și în suflet și trup. Când ești conștient că tu, „ești în Hristos”, LOCUL special pregătit de Domnul Isus pentru cei ai LUI, atunci nu va fi necesar să stai cu regulile și nuiaua să-l atingi ca să nu mai facă rău, ci fiindcă își va cunoaște identitatea, va ști sigur că natura dumnezeuiască în care a fost așezat la „nașterea din nou”, nu mai poate păcătui, ci va dori să cunoască hrana tare „neprihănirea” lui Hristos, s-o mănânce și să trăiască umblând în ea. Cînd înțelegi că „Hristos este în noi”, înțelegem că suntem salvați, mântuiți și smulși din împărăția celui rău și mutați în Împărăția lui Hristos Domnul nostru. Dar cînd înțelegem că și „noi suntem în Hristos”, suntem biritori asupra păcatului, bolii, neputinței, dependențelor. Astfel „Hristos în noi” și „noi în El” ne-a făcut mai mult decât biruitori, în Hristos. Va urma!