„Vameșul sta departe și zicea… „Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul!” (Luca 18:13)
Dacă-ți dorești cu adevărat să ai o relație cu Dumnezeu, și vrei să fii copilul Său răscumpărat, prin Domnul Isus, cere-I iertare și El te primește. Să privim puțin la istoria moabitei Rut, și veți înțelege despre ce vorbim. Legea mozaică spunea clar că Rut nu era calificată să se amestece cu evreii: „Amonitul şi moabitul să nu intre în adunarea Domnului”’ (Deuteronomul 23:3). Dar când Dumnezeu are un plan pentru viața ta, El intervine și spune: „Te chem pe nume: eşti al Meu… pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta.” (Isaia 43:1, 4). Când Boaz a început s-o copleșească pe Rut cu bunătate, ea a îngenuncheat în fața lui, spunându-i: „Cum am căpătat eu trecere înaintea ta?” (Rut 2:10). Vă amintiți cum i-a răspuns Boaz? „Mi s-a spus tot ce ai făcut…” (vers. 11) Conștientă că Rut a devenit obiectul afecțiunii lui Boaz, Naomi îi dă instrucțiuni: „Iată, el are să vânture la noapte orzurile în arie. Spală-te şi unge-te, apoi îmbracă-te cu hainele tale şi coboară-te la arie. Să nu te faci cunoscută lui, până va isprăvi de mâncat şi de băut. Şi când se va duce să se culce, însemnează-ţi locul unde se culcă. Apoi du-te, descoperă-i picioarele şi culcă-te. Şi el însuşi îţi va spune ce să faci.” (Rut 3:2-4) Așadar, Rut a început la picioarele lui Boaz, și a ajuns lângă el! Tot la fel este și din punct de vedere spiritual. „Nu te face cunoscută”, înseamnă aici „nu încerca să te bagi în seamă”! Nu insista, nu încerca să-L impresionezi pe Dumnezeu cu performanțele tale, doar stai la picioarele Lui… și El te va ridica ca să stai lângă El. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, ne spune (1 Petru 5:6): „Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.” Acesta este Cuvântul uli Dumnezeu pentru tine – astăzi!