„Dragostea desăvârșită izgonește frica.” (1 Ioan 4:18)

     Conform enciclopediei de psihiatrie, există clasificate circa două mii de frici. Interesant este că psihiatrii afirmă că de fapt există doar două temeri înnăscute: frica de cădere și frica de zgomote puternice. Asta înseamnă că toate celelalte sunt frici învățate, deprinse… Așadar, cel mai important lucru de aici este că putem să ne dezvățăm deci de oricare dintre ele. Majoritatea dintre noi suntem marcați, în bine sau în rău, de o seamă de experiențe. Aceste experiențe definitorii pot planta o sămânță de încredere sau o sămânță de incertitudine, o sămânță de speranță sau o sămânță de vulnerabilitate, o sămânță de credință sau o sămânță de frică. Ioan exprimă scopul final al relației noastre cu Dumnezeu: „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” (1 Ioan 4:18) Expresia „dragoste desăvârșită” nu descrie iubirea noastră pentru Dumnezeu, ci iubirea necondiționată, nemeritată și neîntreruptă a lui Dumnezeu pentru noi. Un autor creștin scria: „Scopul iubirii este eliminarea fricii! Pe măsură ce creștem într-o relație de iubire cu Dumnezeu, ne dezvățăm de temerile care ne paralizează și ne neutralizează spiritual. Aceasta este esența credinței. Credința este procesul de dezvățare a fricilor iraționale. Singura frică după voia lui Dumnezeu, rânduită și admisă de El este „frica de Dumnezeu”! Și dacă ne temem de Dumnezeu [adică Îl iubim, onorăm, venerăm și respectăm], nu trebuie să ne temem de nimeni sau de nimic altceva! Depășirea fricilor noastre este de fapt un proces de învățare progresivă a încrederii în Dumnezeu!” Una dintre cele mai mari promisiuni pe care Dumnezeu ni le-a dat în Scriptură este aceasta: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6). Așadar, tu nu mai ai motive să-ți fie frică!