Până la încheierea cărţii Geneza Dumnezeu alesese un popor mic, nesemnificativ pentru a deveni o naţiune care să-i înveţe pe alţii. El dorea să ridice un popor care să fie exemple vii ale bunătăţii Sale pentru lumea păgână. Astfel, pentru a crea o asemenea mărturie, Dumnezeu Şi-a dus poporul Său în locuri care se aflau dincolo de controlul lor. El a izolat pe Israel într-un pustiu, unde numai El avea să fie singura lor sursă de viaţă, îngrijijndu-se de fiecare nevoie a lor.

Israel nu avea control asupra supravieţuirii sale în acel loc pustiu. Ei nu puteau controla aprovizionarea cu hrană sau apă. Ei nu putea controla destinaţia lor, aşa cum nu aveau nici o busolă sau hartă. Cum aveau ei să mănânce sau să bea? În care direcţie aveau ei să meargă? Şi unde aveau ei să ajungă?

Dumnezeu avea să facă totul pentru ei. El avea să-i călăuzească zi de zi printr-un nor miraculos, care a luminat noaptea şi a împrăştiat întunericul dinaintea lor. El avea să-i hrănească cu mâncarea îngerilor din ceruri şi să-i aprovizioneze cu apă din stâncă. Da, fiecare nevoie avea să fie împlinită de Domnul şi nici un duşman nu avea să fie în stare să-i înfrângă.

„Din cer, te-a făcut [Israel] să auzi glasul Lui, ca să te înveţe” (Deuteronom 4:36). Poporul lui Dumnezeu avea să audă însăşi cuvintele Lui care aveau să-i călăuzească, iar ei aveau să mărturisească: „Cine din întreaga omenire a auzit vocea Dumnezeului celui viu?” (vezi 4:32-34).

Naţiunile din jurul vechiului Israel erau pline de „alţi dumnezei”, idoli făcuţi din lemn, argint şi aur. Aceşti dumnezei erau muţi, nu puteau vedea sau auzi, nu erau în stare să iubească, să călăuzească sau să protejeze poporul care li se închina. Cu toate acestea, orice naţiune putea să privească la Israel şi să vadă un popor deosebit pe care Dumnezeu l-a protejat prin pustiul cel groaznic. Ei aveau să vadă un Dumnezeu care a vorbit poporului Său, care a iubit şi a simţit, care a răspuns la rugăciuni şi a făcut minuni. Iată un Dumnezeu viu, Unul care a călăuzit poporul Său în fiecare detaliu al vieţii lor.

Dumnezeu a ridicat un popor care avea să fie instruit de El. Trebuia să fie un popor care să trăiască sub autoritatea Lui, care să aibă încredere totalmente în El, care să-I dea Lui controlul deplin asupra fiecărui aspect din viaţa lor. Acel popor avea să devină mărturia Sa pentru lume.

De ce ar fi dorit Dumnezeu controlul deplin asupra unui popor şi să insiste asupra încrederii lor depline în orice vreme? Aceasta deoarece numai Dumnezeu ştia calea şi avea să facă imposibilul care era necesar pentru a-i aduce acolo.