Cum sa iti petreci ziua cu Dumnezeu
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de iubitica in 13/08/2010
    12345678910 0/10 X

Cum sa iti petreci ziua cu Dumnezeu

 

O viata sfanta tinde sa devina mai usoara atunci cand cunoastem ordinea obisnuita si modul de indeplinire al indatoririlor noastre - cand orice lucru se intampla la momentul potrivit. De aceea, va voi da cateva scurte indrumari pentru petrecerea zilei intr-un mod sfant.

 

Somnul

Masoara bine timpul rezervat somnului, ca sa nu irosesti orele pretioase ale diminetii trandavind in pat. Orele de somn trebuie sa fie potrivite cu sanatatea si cu munca ta, nu cu placerea leneviei.

 

Primele ganduri

Indreapta catre Dumnezeu primele tale ganduri constiente; inalta-ti inima catre El cu reverenta si recunostinta pentru odihna de care te-ai bucurat in noaptea ce a trecut, apoi incredinteaza-te Lui pentru ziua ce urmeaza.

Obisnuieste-te sa fii atat de consecvent in aceasta incat sa ajungi sa fii oprit de constiinta atunci cand gandurile vietii de zi cu zi vor sa aiba intaietatea. Gandeste-te la indurarea unei nopti de odihna si la faptul ca multi si-au petrecut-o in iad; multi au petrecut-o in inchisoare; multi au petrecut-o in adaposturi reci si neprimitoare; multi si-au petrecut-o suferind din cauza durerilor chinuitoare si a bolilor, obositi de paturile in care zac si obositi de viata.

Gandeste-te la multele suflete care in noaptea ce a trecut au fost chemate din trupurile lor sa se infatiseze pline de groaza in fata lui Dumnezeu, si mai gandeste-te cat de repede trec zilele si noptile! Cat de iute va veni ultima ta noapte sau zi! Examineaza ce lipseste sufletului tau ca sa fie pregatit pentru o astfel de vreme si cauta acel lucru fara intarziere.

 

Rugaciunea

Rugaciunea personala (sau impreuna cu partenerul tau) sa aiba loc inaintea rugaciunii la care participa intreaga familie. Daca e posibil, pune-o pe primul loc, inaintea oricarei alte lucrari a zilei.

 

Inchinarea familiei

Inchinarea impreuna cu intreaga familie trebuie indeplinita cu consecventa si la o ora la care de obicei nu apar intreruperi.

 

Obiectivul fundamental

Aminteste-ti obiectivul tau fundamental, iar atunci cand te apuci de munca fiecarei zile, sau inaintea oricarei activitati din aceasta lume, lasa ca pe inima ta sa stea scris "Sfant Domnului", in tot ce faci.

 

Nu fa nici un lucru pe care Dumnezeu nu l-ar aproba si despre care nu poti spune cu convingere ca El te-a trimis sa-l faci. Nu fa nimic in aceasta lume pentru un oricare alt motiv decat acela sa Ii fii placut Domnului, sa Ii dai slava si sa te bucuri impreuna cu El. "Deci, fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti altceva: sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu." - 1 Corinteni 10:31.

 

Fii sarguincios in profesia ta

Indeplineste sarcinile profesiei tale cu grija si cu sarguinta. Astfel:

(a) Vei dovedi ca nu esti lenes sau supus firii tale pamantesti (ca aceia care nu i se pot impotrivi), si vei incuraja omorarea tuturor poftelor si dorintelor firii pamantesti, care sunt hranite de lene si trandavie.

(b) Vei tine gandurile nefolositoare departe de mintea ta, acele ganduri care misuna in mintile persoanelor ce-si pierd vremea degeaba.

(c) Nu vei pierde timp pretios, un lucru de care persoanele lenese sunt vinovate zilnic.

(d) Vei ramane pe drumul ascultarii de Dumnezeu, atunci cand lenesii comit intruna pacate de omitere.

(e) Vei avea mai mult timp pentru activitati sfinte daca lucrezi cu sarguinta in profesia ta. Persoanele lenese nu au timp sa se roage sau sa citeasca pentru ca si-l pierd taraganand lucrurile in munca lor.

(f) Te poti astepta la binecuvantarea lui Dumnezeu si la implinirea nevoilor tale, atat cele personale cat si ale intregii familii.

(g) Poti contribui de asemenea la sanatatea trupului tau, marindu-i astfel competenta in slujba sufletului.

 

Ispite si lucruri care corup

Cunoaste in intregime ispitele si lucrurile care te pot corupe - si vegheaza impotriva lor intreaga zi. Trebuie sa te pazesti in special de cele mai periculoase lucruri care corup si de acele ispite pe care prietenii sau afacerile ti le pun inevitabil inainte.

 

Pazeste-te de pacatele de capatai ale necredintei: ipocrizia, egoismul, mandria, satisfacerea placerilor trupului si dragostea exagerata pentru lucrurile pamantesti. Ai grija sa nu fii atras de modul de gandire al lumii si de ingrijorarile ei nenumarate, sau sa ravnesti la o pozitie mai inalta in societate, sub pretextul sarguintei in profesia ta.

 

Daca lucrezi sau faci afaceri cu altii, pazeste-te de egoism si de orice urma de nedreptate sau lipsa de generozitate. In legaturile cu ceilalti, pazeste-te de ispita conversatiei seci si nefolositoare. Pazeste-te si de persoanele care te vor ispiti sa te manii. Pastreaza-ti decenta si vorbirea curata pe care o cer legile neprihanirii. Daca discuti cu lingusitori, ai grija sa nu te umfli de mandrie.

 

Daca stai de vorba cu cei ce te dispretuiesc si te ranesc, intareste-te impotriva mandriei nerabdatoare si razbunatoare.

 

La inceput, aceste lucruri vor fi foarte dificile, cata vreme pacatul mai are vreo putere in tine, dar odata ce ai castigat o intelegere continua a pericolului otravitor pe care il prezinta fiecare din aceste pacate, inima ta va fi gata sa le evite si o va face cu usurinta.

 

Meditatia

Cand esti singur in indeletnicirile tale, profita de acel timp folosindu-l pentru meditatii practice si folositoare. Mediteaza la bunatatea nesfarsita si la desavarsirea lui Dumnezeu; la Hristos si la rascumparare; la Cer si la cat de nevrednic esti sa intri in el, si cum meriti nenorocirea vesnica in Iad.

 

Singurul motiv

Orice faci, singur sau impreuna cu altii, fa totul pentru slava lui Dumnezeu (1 Corinteni 10:31). Altfel, acel lucru nu va fi primit de Dumnezeu.

 

Rascumpara timpul

Pune mare valoare pe timpul tau, ai mai mare grija sa nu-ti pierzi timpul decat ai sa nu-ti pierzi banii. Nu lasa ca distractiile fara valoare, discutiile inutile, prietenii nefolositori sau somnul sa iti rapeasca timpul pretios.

 

Ai mai mare grija sa eviti persoana, fapta sau modul de viata care iti fura timpul, decat te ingrijesti sa eviti hotii si talharii.

 

Asigura-te ca nu iti pierzi niciodata vremea fara folos, ci mai degraba iti folosesti timpul in cel mai profitabil mod cu putinta si nu prefera unul mai putin folositor in locul altuia care-ti foloseste mai mult.

 

Mancarea si bautura

Mananca si bea cu moderatie si recunostinta pentru sanatate, nu pentru placerea nefolositoare. Niciodata nu-i fa pe plac trupului prin mancaruri si bauturi care dauneaza sanatatii tale.

 

Aminteste-ti pacatul Sodomei: "Iata care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era ingamfata, traia in belsug si intr-o liniste nepasatoare, ea si fiicele ei, si nu sprijinea mana celui nenorocit si celui lipsit" - Ezechiel 16:49.

 

Apostolul Pavel plangea atunci cand ii pomenea pe cei al caror sfarsit "va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pantecele si slava lor este in rusinea lor, si se gandesc la lucrurile de pe pamant." - Filipeni 3:18,19. Deci nu traiti dupa indemnurile firii pamantesti, ca sa nu muriti (Romani 8:13).

 

 

Pacatele invingatoare

Daca vreo ispita te biruie si cazi in vreun pacat, pe langa esecurile obisnuite, regreta-l si marturiseste-l imediat inaintea lui Dumnezeu; pocaieste-te fara intarziere, cu orice pret. Te va costa cu siguranta mai mult daca vei continua in pacat si nu te vei pocai.

 

Nu-ti subestima esecurile obisnuite, ci marturiseste-le si lupta zilnic impotriva lor, avand grija sa nu le inrautatesti prin nepocainta si dispret.

 

Relatiile

Aminteste-ti in fiecare zi de indatoririle speciale pe care le cer diversele relatii: soti, sotii, copii, stapani, slujitori, pastori, oameni, judecatori, supusi.

 

Aminteste-ti ca fiecare relatie are indatoririle ei speciale si avantajele ei prin binele pe care il face. Dumnezeu iti cere credinciosie in aceasta problema, la fel ca in oricare alta.

 

Incheierea zilei

Inainte sa adormi din nou, este un lucru intelept si necesar sa faci bilantul faptelor si binecuvantarilor zilei ce a trecut, ca sa poti multumi pentru toate binecuvantarile speciale si sa te smeresti pentru toate pacatele tale.

 

Acest lucru e necesar ca sa iti poti reinnoi pocainta si hotararea de a asculta, si ca sa te cercetezi sa vezi daca sufletul tau e mai bun sau mai rau, daca pacatul scade si harul creste, daca esti mai bine pregatit pentru suferinta, moarte si vesnicie.

 

 

Fie ca aceste indrumari sa se intipareasca pe mintea ta si sa devina o practica zilnica a vietii tale.

 

Daca sunt practicate cu sinceritate, ele vor duce la sfintirea, rodirea si linistea vietii tale si iti vor aduce o moarte plina de mangaiere si pace.

 

Domnul sa ne ajute sa traim asa zi de zi! amin
fiti binecuvantat dvs cel ce v-a pus Domnul pe inima sa lasati aici acest editorial. mi-a inviorat inima. multa pace.
Adăugat în 02/09/2010 de ofelia-antonia
imi place articolul!
Inchinarea impreuna cu familia... am un copilas de 2 luni, o scumpete de fata. si petrecem timp impreuna, inchinandu-ne lui Dumenzeu!
Adăugat în 10/12/2010 de emy_mce
Statistici
  • Vizualizări: 2675
  • Export PDF: 12
  • Recomandări email: 7
  • Comentarii: 2
Opțiuni