într-o adunare de evanghelizare, când predicatorul insista ca ascultătorii să lase calea păcatului şi să se întoar¬că la Dumnezeu, un militar, întors de pe front, s-a ridicat şi a făcut o mărturisire: Pe front a avut un tovarăş de arme din părinţi credincioşi. El spunea că tatăl său a insistat mult să se pocăiască înainte de a pleca în armată, dar că el nu a fost gata, mereu a amânat spunând că va face aceasta după ce se va întoarce acasă. Pe front a fost rănit grav şi dus în spital, dar se vedea că zilele îi sânt numărate. Pe când trăgea să moară, i-a sosit o scrisoare de la sora lui, dar el n-o mai putea citi, ci un altul i-a citit-o. Era o scrisoare frumoasă, izvorâtă din dragostea sorei sale şi în încheiere a zis: „O, fratele meu iubit, când citeşti scrisoarea aceasta vrei tu să-L primeşti pe Mântuitorul sorei tale?". Muribun¬dul însă a zis: „E prea târziu! E prea târziu!" El a murit nemântuit. De aceea, insista fratele militar ca ascultătorii să nu amâne, căci mâine s-ar putea să fie prea târziu.