Odată, o mamă, care a fost bolnavă mai mult timp, l-a chemat pe Moody la patul ei de moarte şi i-a spus cum în timpul bolii ei, băiatul ei s-a înhăitat cu nişte băieţi răi, că nu a mai ascultat-o, că a fugit de acasă şi că îl roagă pe el să-l caute şi să-l aducă la picioarele Domnului. Moody i-a notat numele şi a rugat pe copiii din şcoala duminicală să-i spună dacă îl găsesc. Oraşul Chicago fiind mare, era greu de găsit. Dar într-o zi cineva i-a spus că l-a găsit, că e băiat de serviciu la un hotel. Într-o seară, Moody s-a dus la hotel, l-a găsit, dar fiind în ajunul sărbătorii de 4 iulie, hotelul era plin peste tot de oameni. Moody întrebă pe băiat unde ar putea să stea de vorbă cu el, fără să fie deranjaţi. Băiatul se gândi puţin şi răspunse: „Numai pe acoperiş". Şi urcară sus. Acolo, deasupra de gălăgia lumii, Moody a condus băiatul la picioarele Domnului. El a devenit un bun credincios, iar mai târziu un activ conducător de şcoală duminicală.