Familia losif Mărăcine, din biserica noastră, avea vreo zece copii. Trei dintre cei mai mari, de 10 - 14 ani, s-au predat Domnului. Fratele cu toată familia erau nelipsiţi de la Casa Domnului, într-o duminică dimineaţa, în cele câteva minute acordate celor ce au de împărtăşit ceva bisericii, fratele Mărăcine s-a ridicat şi a istorisit bisericii cum într-o seară din săptămâna aceea, înainte de a merge să se culce, a trecut prin dormitoarele copiilor să vadă dacă nu cumva s-au dezvelit. Când a ajuns la patul lui Sorin, un băiat de 8 - 9 ani, a văzut că el nu doarme şi 1-a întrebat încet: „Tu de ce nu dormi?" - „Nu pot!" - „Dar de ce nu poţi, te doare ceva?" - „Nu, dar nu pot dormi!" - „Bine, spune-mi de ce nu poţi să dormi?" - „Tată, nu pot să dorm fiindcă eu ştiu că nu sânt mântuit, şi dacă s-ar întâmpla să mor în noaptea aceasta, eu merg în iad. Tată, nu pot să dorm!" - „Ascultă, Sorine, vrei tu să fii mântuit?" - „Da, vreau!" - „Atunci coboară din pătuţul tău şi hai să îngenunchem aici, să-I ceri Domnului iertare pentru păcatele tale şi să te predai Lui." Copilul a coborât imediat şi a îngenuncheat. Lângă el în pat era losif, cu un an mai mic, care părea că doarme, dar când tata şi Sorin au îngenuncheat, a coborât şi el, spunând că şi el vrea să se predea Domnului. Cu lacrimi de bucurie fratele Mărăcine a împărtăşit aceasta bisericii.
Sorin era băiat, dar nu putea dormi, căci se ştia nemântuit. Tu poţi dormi? Nu uita, mântuirea e cea mai urgentă problemă, căci de ea atârnă viaţa de pe pământ şi eternitatea.