Thomas Cranmer a fost un învăţat preot anglican, care a ajuns până la rangul de arhiepiscop, adică şeful bisericii din Anglia. Dar studiind Biblia, el şi-a dat seama de unele abateri de la Cuvântul lui Dumnezeu şi a încercat să facă unele reforme. Astfel a introdus liturghia şi citirea Bibliei în limba poporului. Dar în cele din urmă a fost arestat şi acuzat de trădare faţă de biserică, în închisoare a fost greu torturat. Apoi a auzit că alţi doi episcopi, prieteni de ai lui, care împărtăşeau aceleaşi convingeri religioase şi care fuse¬seră şi ei întemniţaţi odată cu el, acum au fost martirizaţi. Duşmanii însă pe el nu 1-au dus la rug, căci voiau să-1 determine să se lepede de crezul său. De la torturi au trecut la măsuri mai blânde şi îl presau mereu, înfuriaţi de refuzul său, 1-au mutat în cea mai groaznică parte a închisorii şi 1-au supus la tot felul de violenţe, încât bătrânul n-a mai rezistat şi a semnat o declaraţie de lepădare de credinţa sa. Spera că în felul acesta va scăpa. Ei au luat declaraţia, au tipărit-o şi au răspândit-o în toată ţara, iar lui în loc să-i dea drumul, au hotărât ziua execuţiei, înainte de execuţie el trebuia să-şi citească declaraţia, în secret însă el îşi făcu o altă declaraţie în care arăta cum a fost forţat să semneze şi pe care o vârî în sân. Dus cu mare pompă în catedrală, îmbrăcat în nişte zdrenţe de batjocură, acolo el îşi ridică mâinile spre cer şi se rugă fierbinte, o rugăciune de pocăinţă. Apoi spuse poporului că a păcătuit, îşi scoase declaraţia lui din sân şi o citi, spunând că mâna care a semnat lepădarea trebuie ea să ardă întâi. Duşmanii, văzându-se înşelaţi în planul lor, se năpustiră asupra lui, îl luară şi-1 duseră la rug. Când lemnele au fost aprinse, el îşi întinse mâna dreaptă şi o ţinu ca ea să ardă întâi. Tot poporul a fost uimit de gestul lui.