Un bun credincios îşi cîştiga pîinea pentru el şi familia sa muncind din greu la spargerea pietrelor. Proprietarul unei mari moşii a trecut într-o zi pe lîngă el şi a intrat în vorbă cu el. "Astăzi am isprăvit de arat şi semănat. Toată valea, cît se vede, e a mea. Şi ogoarele de cealaltă parte tot ale mele sînt. Uite şi pădurea de colo, de pe coastă, tot a mea este". - "Dar cerul de deasupra ei?" a întrebat pietrarul. Proprietarul a strîns din umeri. "Acela este al meu", a spus omul credincios şi privea cu o mai mare bucurie într-acolo decît privea bogatul la holdele sale.
Averea unuia era trecătoare, a celuilalt este veşnică (1Timotei6.17).