Flăcările coborâseră pe capetele lor, rugăciunile erau fierbinţi, bucuria imensă, mii de oameni se converteau, preoţii se pocăiau, ologii umblau, biserica se înmulţea şi Satana era prezent.

Înainte de a începe prigoana şi problemele din exterior, mărul a început să aibă vierme. Adevăratele probleme ale unei biserici nu sunt din exterior, ci din interior. Înainte de a fi Fapte 7 cu uciderea lui Ştefan cu pietre, a fost Fapte 5 cu Anania şi Safira, oameni ce, imediat după botezul cu Duhul Sfânt, au minţit şi-au murit în timpul slujbei. Au tot auzit că trebuie să aducă pe cineva la biserică, să nu vină singuri şi au ales să-l aducă pe Diavol, care e tatăl minciunii. O mare frică i-a cuprins pe toţi, dar frica nu-i suficientă să ducă lucrarea lui Dumnezeu mai departe.

Apoi, în Fapte 6, s-au certat ca şi chiorii pe farfurii, polonice şi supă. Mai târziu aveau să se certe pe doctrine, dar acum era vorba de stomac. Satana era iar de faţă, avea şorţ de bucătar şi semăna cu cel ce face reclamă la „Vegeta”.

Întotdeauna se întâmplă ceva ce să umbrească bucuria unui nou început. Un Adam ce să distrugă armonia Edenului, muşcând din mărul oferit de Eva. Un Acan ce să rupă bucuria intrării în Canaan, un Iuda ce să pună pată pe ultima seară a unui vechi legământ, un Anania şi-o Safira ce să încerce să strice drumul glorios al bisericii.

Satana e acolo… prezent în bucuriile noastre, ascuns în tufişurile netăinuite a unor lucruri minore. Satana e ascuns în amănunte, în locuri neaşteptate. Odată sămânţa semănată, el are răbdare. Evodia cu Sintichia se certau ca la uşa cortului câţiva ani mai târziu.

De aceea va trebui să ne bucurăm, dar să nu lăsăm sabia din mână pentru aplauze. Viziunea utopică a unei biserici perfecte face rău lunea pe stomacul gol. Dependenţa de Duhul Sfânt e obligatorie, ascultarea de Cuvânt benefică.

Dumnezeu nu pierde nici o luptă. Victoriile sunt ale Lui, înfrângerile, ale noastre. Bunătatea Lui însă e infinită acum. Dacă ar fi aplicat în continuare tratamentul ca pentru Anania şi Safira, prin biserici ar fi rămas doar băncile.

Dar bunătatea Lui trebuie să ne îndemne la pocăinţă…

                                                                                                  V l a d i m i r _ P u s t a n