Odată, C. H. Spurgeon a plecat în concediu într-o localitate din Anglia, unde se spunea că sînt multe privighetori. Cînd a ajuns acolo, era o vreme rece, posomorîtă şi înce¬puse să plouă. El a fost puţin decepţionat, se gîndea că pe o aşa vreme urîtă nu va auzi glasul privighetorilor. Dar abia a început să-şi desfacă bagajul şi nu departe de ferea¬stra hotelului a auzit trilurile privighetoarei. El s-a dus uşor la fereastră şi a văzut-o pe un tufiş de spini. Afară în ploaie, pe o vreme întunecată, ea se desfăta cu cîntecul ei minunat. Atunci Spurgeon şi-a luat carnetul său şi a scris: "Nu mă aştept să aud un cîntec mai dulce, mai măreţ, pînă ce voi ajunge sus să aud cîntecul minunat al îngerilor în glorie", într-o zi nefavorabilă, din vîrful spinilor, privighe¬toarea înălţa cea mai frumoasă cîntare Creatorului. Spur¬geon, care era suferind, n-a uitat niciodată lecţia aceasta.
în Psalmul 34.1 e scris: "Voi binecuvînta pe Domnul în orice vreme, lauda Lui va fi totdeauna în gura mea."