Un păgîn întors la Dumnezeu spunea predicatorului: ..Păcatele mele devin din ce în ce mai mari. Cînd ai venit la noi şi ne-ai vorbit de Evanghelia iertării păcatelor, nici n-am voit să te ascult; credeam că nu am nici un păcat. Dar cînd Cuvîntu! a început să-mi atingă inima, atunci mi s-au deschis ochii şi am văzut în mine cîteva păcate urîte şi josnice. M-am pocăit şi am primit iertarea prin credinţă. De atunci însă descopăr în mine din ce în ce mai multe păcate pe care mai înainte nici nu le-am băgat în seamă. Odată credeam că n-am păcate; după aceea le-am putut număra, iar acum nu le mai ştiu numărul". Conştiinţa lui acum era trează. Apostolul Pavel numai după pocăinţă a strigat: "O, nenorocitul de mine ...!" (Romani 7.24).