Am văzut la un prieten pe telefonul mobil un filmuleţ realizat în Spania la un botez în mare, unde doi păstori voinici (ce-au plecat să lucreze la betonieră şi-au ajuns printr-un concurs nefericit de împrejurări pastori) au fost filmaţi în momentul solemn în care trebuiau să boteze un tânăr cu gel.

Au luat tânărul de mâini apoi au privit în camerele de luat vederi, apoi şi-au aranjat cutele de la hainele liturgice. Tânărul s-a lăsat pe spate crezând că cei doi o să-şi facă datoria. Aiurea! A căzut ca un bolovan printre ei, iar în cădere s-a agăţat disperat de unul dintre păstori, aruncându-l şi pe el în mare spre deliciul amatorilor de senzaţii tari.

M-a apucat plânsul…

Generaţia asta chiar crede că noi îi susţinem…

Filmuleţul are un profund caracter profetic… Ocupaţi cu camerele de luat vederi, cu programele şi cu datul bine la public, ocupaţi cu imaginea proprie şi şedinţe de comitet, lăsăm să cadă în marea indiferenţei, neînţelegerii şi irosirii o întreagă generaţie.

Alaltăieri o tânără din Lupeni s-a sinucis aruncându-se de la etajul cinci. Era timpul examenelor de bacalaureat şi învăţa bine. Ultimul sms trimis iubitului era „Iartă-mă!”. Lui Dumnezeu nu mai avea mesaje de transmis. E trist dar mai trist este să „sinucizi” o întreagă generaţie pe care ai dus-o la binecuvântare.

Prăpastia dintre „noi” şi „ei” se adânceşte teribil şi zilnic capătă accente cambodgiene.

Am avut soluţii şi-am fugit prin deşert strigând „Am un răspuns, are cineva o întrebare?”. Doar ecoul… Pe malul mării e chef… fotografia de grup a ieşit bine… Fără Iona, care stă liniştit în burta unui peşte… Îmi veţi spune că-şi merită soarta că a fost neascultător. Poate… Dar Dumnezeu vrea să lucreze tot cu el…