Cineva a mărturisit următoarele:
"La vîrsta de 17 ani pierdusem controlul asupra vieţii mele, devenisem robul alcoolului, al patimilor şi un mare rebel. Mama mea, care de curînd se predase Domnului, căuta să mă sfătuiască spre bine şi să mă înfrunte pentru rele. într-o duminică, am mers acasă şi mama a stăruit aşa de mult de mine, să merg cu ea la biserică, încît m-am dus doar să-i fac plăcerea. Nici cîntările, nici predica nu m-au mişcat, căci eram prea împietrit. La terminare, cînd păstorul a cerut ca cei ce vor să se predea Domnului sau care au anumite probleme să treacă în faţă, mama a trecut, a îngenuncheat şi s-a topit în plîns. Eu eram acum de 22 de ani şi mă luptam să nu plîng şi eu. Atunci nu am înţeles plinsul maniei. Dar, 1-am înţeles, după trei ani, cînd mă aflam la închisoare, condamnat pentru beţie şi participare la un scandal cu bătaie si crimă, îmi dădeam seama că am un trecut mizerabil, o viaţă nenorocită de păcat şi un viitor în puşcărie. Atunci, am fost copleşit de disperare. Mi-a venit gîndul sinuciderii, dar mi-au apărut în gînd lacrimile mamei. M-am prăbuşit pe genunchi, lacrimile au început să curgă, lacrimi fierbinţi de pocăinţă şi în agonia aceea am strigat către Domnul să mîntuiască sufletul meu. Acolo viaţa mea a fost schimbată, am devenit alt om. Mi-am ispăşit osînda şi azi mă bucur că sînt copilul Domnului".
Lacrimile mamei n-au fost în zadar.