Cum l-as putea  face pe sotul meu sa ma iubeasca la fel de mult cat il iubesc eu? Aceasta este principala intrebare pe care am auzit-o de la fiecare sotie care a venit la mine pentru consiliere, pe parcursul celor aproape douazeci de ani de cand am fost pastorul unei biserici aflate in continua crestere.

Ma durea inima pentru sotiile care isi destainuiau povestea, plangand. Femeile sunt atat de blande. De multe ori mi s-a intamplat sa stau alaturi de ele, cu lacrimile curgandu-mi siroaie pe obraji. In acelasi timp, eram tot mai suparat pe sotii acestora. Cum de nu vedeau ce le faceau sotiile lor? Exista vreo cale prin care sa le ajut pe aceste sotii sa-si stimuleze sotii sa le iubeasca mai mult?

Simteam lucrul acesta cu atat mai profund cu cat eu insumi am crescut intr-o familie nefericita. Parintii mei au divortat pe cand eu aveam un an. Mai tarziu s-au recasatorit unul cu celalalt, dar, cand aveam aveam cinci ani,   s-au despartit din nou. S-au impacat iarasi cand eram in clasa a treia si anii copilariei mele sunt plini de amintirea tipetelor si conflictelor familiale. Am vazut si am auzit lucruri care s-au intiparit pentru totdeauna in sufletul meu si adesea adormeam plangand. Imi amintesc ca eram coplesit de o adanca tristete. Am facut pipi in pat pana la varsta de unsprezece ani si la treisprezece ani am fost trimis la liceul militar, unde am ramas pana la absolvire.

Privind in urma, la viata aproape permanent marcata de conflicte a parintilor mei, imi dau seama care era radacina nefericirii lor. Nu era greu de observat ca mama tanjea sa fie iubita, iar tata isi dorea cu disperare sa fie respectat.

Mama dadea ore de acrobatie, de step si de inot, ceea ce ii aducea un venit consistent si ii permitea sa traiasca independent de veniturile tatei. Asa l-a facut pe tata sa aiba impresia ca mamam s-ar descurca foarte bine si fara el, iar ea ii dadea adesea de inteles lucrurl acesta. Ea lua decizii de natura financiara fara sa se consulte cu el, ceea ce il facea sa se simta neinsemnat, ca si cand persoana lui nu conta. Din cauza ca se simtea jignit, avea fata de ea o atitudine lipsita de dragoste. El era convins ca mama nu il respecta. Tata se infuria in privinta anumitor lucruri pe care nu mi le amintesc acum. Atunci mamaera daramata si reactia ei era de a iesi pur si simplu din incapere. Acest mod al parintilor mei de a se raporta unul la celalalt a fost tiparul vietii mele in anii copilariei si ai adolescentei.

In adolescenta am auzit mesajul Evangheliei - si anume ca Dumnezeu ma iubeste, ca are un plan pentru viata mea si ca era necesar sa-I cer iertare pentru pacatele mele, daca voiam sa-L primesc pe Hristos in inima mea si sa am parte de viata vesnica. Am facut intocmai si lumea mea s-a schimbat in intregime din clipa in care am devenit crestin.

Dupa ce am absolvit liceul militar, m-am inscris la Colegiul Wheaton, caci eram incredintat ca Dumnezeu ma chema sa iau parte la lucrarea Sa. Pe cand eram in primul an d colegiu, mama, ta, sora si cumnatul meu L-au primit pe Hristos ca Mantuitor. Lucrurile au inceput sa se shimbe la noi in familie, dar cicatricile trecutului nu au disparut. Mama si tata sunt in ceruri acum si-I multumesc lui Dumnezeu pentru mantuirea lor. Nu port nici un pic de amaraciune in inima mea, ci doar  durere si multa tristete. Am simtit-o si in timpul copilariei, iar azi vad limpede faptul ca amandoi parintii mei reactionau defensiv unul fata de celalalt. Problema era ca gaseau extrem de usor motive sa se raneasca reciproc, lipsindu-le instrumentele necesare pentru a face cateva mici ajustari, cre ar fi putut duce la incetarea "schimbului de focuri".

Pe cand eram la colegiu, am cunoscut o fata plina de viata, care aducea lumina oriunde isi facea aparitia. Sarah era cea mai optimista, mai afectuoasa si mai preocupata de cei din jur pe care o intalnisem pana atunci. Primise premiul de popularitate al orasului Boone, din Indiana. Era desavarsita si neprihanita. Il iubea pe Dumnezeu si dorea sa-L slujeasca trup si suflet. Ar fi fost normal sa fie marcata teribil de divortul care ii sfasiase familia, dar nu a ingaduit ca lucrul acesta sa-i afecteze starea de spirit. A ales sa mearga inainte. Nu numai ca era atragatoare, dar stiam ca, avand-o alaturi, m-as fi trezit in fiecare dimineata lanaga un prieten de nadejde.