Într-o biserică, păstorul a predicat despre "Prăpastia iadului", bazat pe cuvintele Domnului Isus din Evanghelia după Luca 16.26. La acel serviciu de închinăciune a fost şi o soţie credincioasă cu soţul ei necredincios. Cuvîntul lui Dumnezeu, că o mare prăpastie va despărţi pentru veci pe credincioşi de necredincioşi, s-a înregistrat puternic în mintea lor. Qnd au mers spre casă, au fost tăcuţi amîndoi. Aşa au fost şi la masa de seară, apoi s-au culcat. Dar, n-au putut dormi. Pe la ora două noaptea, el a rupt tăcerea şi a zis: "Soţie, noi am trăit împreună 40 de ani, ne-am crescut copiii împreună, tu ai fost o bună soţie, eu nu vreau să ne despărţim pe veci. Predicatorul a zis că prăpastia aceea mare ne va despărţi pentru totdeauna, căci tu vei merge în rai, iar eu va trebui să merg în iad. Eu nu pot dormi cînd mă gîndesc la aceasta". "Nici eu, zise soţia, nu pot dormi". Frămîntat, el zise: "Oare predicatorul a spus adevărul?" "Da, căci aşa este scris în Biblie". Apoi ea se sculă, aprinse lumina şi îi citi: "între noi şi între voi este o mare prăpastie". Atunci, el zise: "Soţie eu vreau să fiu de acea parte a prăpastie! unde vei fi şi tu". Ea îl privi în ochi şi îi spuse: "Dacă vrei, atunci coboară din pat şi cere Domnului să te mîntuiască şi pe tine". Au îngenuncheat amîndoi şi omul s-a predat Domnului. Cuvîntul a lucrat la inima lui.