Nicuşor şi Ştefănuţ, doi băieţaşi, dintr-o familie de credincioşi, în cursul zilei, la joacă, s-au certat. Ştefănuţ, care dăduse prilejul la ceară, avea o inimă mai bună şi s-a rugat de frăţiorul lui să-1 ierte, dar Nicuşor, care avea o inimă dîrză, n-a vrut. Seara, mămica lor obişnuia să se roage cu ei, înainte de culcare. De data aceasta, mămica a intervenit pe lîngă Nicuşor să-1 ierte, fiindcă nu ştie ce se poate întîmpla în timpul nopţii. La caz că ar muri, va merge în iad, căci n-a vrut să-şi ierte fratele. Nicuşor zise mamei: "Bine, îl iert" şi îl pupă pe Ştefănuţ, apoi îngenun-cheară pentru rugăciune. Cînd s-au ridicat de pe genunchi, Nicuşor îi zise frăţiorului său: "Te-am iertat, că nu vreau să merg în iad, dar dacă nu mor în noaptea aceasta, mîine îţi arăt eu ţie".
Răul e că, de multe ori, şi cei mari iartă ca Nicuşor. Domnul Isus a zis: "Cînd staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre" (Evan¬ghelia după Marcu 11.25).