Necredinciosul G. Paulus a căutat să tăgăduiască învierea lui Cristos, spunând că El n-a murit în mod real, ci doar căzuse într-o stare de letargie, iar în răcoarea din mormânt El s-a trezit, a ieşit afară şi asupra ucenicilor a făcut impresia că a înviat din morţi.

E curios că nici chiar necredinciosul David Friedrich Strauss nu a putut suporta o aşa ipoteză. El a scris: "Un om pe jumătate mort, care părăseşte mormântul strecurân-du-se, un slăbănog, care se clatină în dreapta şi-n stânga, care are nevoie de îngrijiri medicale, de bandaje, de substanţe întăritoare, de menajamente şi care până la urmă moare din cauza rănilor sale, nu putea în nici un caz să dea ucenicilor impresia unei biruinţe asupra morţii şi mormântului şi că El e Prinţul Vieţii".
Marea schimbare din viaţa ucenicilor nu poate fi explicată decât prin învierea Sa reală.