Tu poţi fi cu adevărat sincer, dar indoiala să te determine să fii altfel. Pentru tine am câteva cuvinte de mângâiere şi cred că Dumnezeu Îşi va revărsa binecuvântarea pentru fiecare din ele.

1. Nu conchide ca eşti un făţarnic, dacă nu poţi vedea acum dovada sincerităţii tale.

Patriarhii purtau banii legaţi în pungile lor şi călătoreau tot drumul până la han, fără să ştie ce conţineau, până când nu le deschideau. În multe suflete există ascunsă o comoară a sincerităţii, dar încă nu a sosit momentul ca ei să dezlege sacul şi să-şi cunoască adevaratele bogăţii. Mii de sfinţi, ale căror călătorii au fost marcate de teama dacă harul lui Dumnezeu era sau nu în ei, au trecut marea şi au debarcat în siguranţă în ceruri. Credinţa nezdruncinată îl aşează pe credincios în corabie cu Hristos şi închide uşa; dar aceasta nu înseamnă neapărat că va fi scutit de răul de mare.

Lucrarea lui Hristos este aceea care se arată într-un aşa mod, încât s-o putem vedea şi poseda, pe când realitatea harului nostru nu se poate arăta pe sine însuşi. Dumnezeu a pus, pe lângă Duhul Sfânt, şi adevarul harului, pentru a putea conduce în lumină sufletul şi pentru a arăta adevărul copiilor Săi. El este marele mesager care poate "să arate omului neprihanirea lui" (Iov 33.23).

În vreme ce ochiul omenesc, aflat în întuneric, este orb faţă de adevăr, ochiul divin, care locuieşte în lumină, poate stârni interesul pentru adevăr, ochiul divin, care locuieşte în lumină, poate stârni interesul pentru adevar şi acolo unde nu există preocupare pentru adevăr. Astfel că omul poate vâna cu pasiune un serviciu religios dupa altul, pentru a obţine sinceritatea care deja îi aparţine, după cum ar proceda cineva care îşi caută cu frenezie palaria în toata casa, în vreme ce aceasta se afla tot timpul pe capul lui.

Reţine acest adevăr de netăgăduit: "Pot fi neprihanit, chiar dacă eu nu vad asta în mod clar". Deşi nu-ţi va oferi o totală mângâiere, aceasta poate reprezenta un suport, până vei obţine siguranţa. Şi, chiar dacă nu va transforma îndoiala într-o încredere deplină, o va susţine, până când meşterul ziditor - Duhul Sfant - va veni. Şi, cu un singur cuvânt duios, te va ajuta să te sprijini pe făgăduinţă, adevarata temelie a mângaierii depline. 

Te rog, nu te purta cu tine mai aspru decat te-ai purta cu prietenul - sau chiar vrăşmaşul tău. Presupune că cineva, pe care nu-l îndrăgeşti prea mult, zace ân casa ta, atât de bolnav, încât, întrebându-l dacă mai este în viaţă, nu ţi-ar putea răspunde, datorită simţurilor şi vorbirii lui greoaie. Oare l-ai pune într-un coşciug şi ai începe să-i sapi mormântul, doar pentru faptul că nu a putut să-ţi confirme că mai trăieşte? Cu siguranţă că nu! Cât de iraţional este ca Satan să te împingă spre prăpastia disperării, şi aceasta deoarece harul nu este suficient de puternic pentru a-ţi sustine cauza chiar acum!

2. Înţelege că Satan doreşte să pună îndoială şi teamă în inima ta.

Atunci când observi că nu poţi fi linguşit cu speranţe false, Diavolul se amuză să te tulbure cu temeri false. A fost un timp când trăiai în păcat şi te considerai mai bun decât erai; iar acum, când în duhul tău posezi ceva din comorile sfinte ale lui Hristos, Satan te-nspăimântă cu iluzii, inspirându-ţi teama. Dacă el nu te numeşte făţarnic, atunci îţi pune la îndoială sinceritatea inimii tale.

Merită să faci efortul pentru a descoperi cine bate şi să vezi dacă nu este acelaşi vechi acuzator, deşi acum bate la o altă uşă. Diavolul are mai multe ispite decât costumele posedate de un actor care apare pe scenă. Şi una dintre preferatele lui deghizări este duhul de minciună, pentru a putea stăpâni inima ta gingaşă, cu cele mai rele veşti pe care le poate născoci: că nu-L iubeşti cu adevarat pe Isus Hristos şi că, afirmând că-L iubeşti, de fapt, te înşeli singur.

Astfel, precum o desfrânată obraznică, ce îşi abandonează copilul la uşa omului cinstit, acest duh ticălos comite imprudenţa de a-l acuza pe un om nevinovat de fapte reprobabile. Dar ştie că o parte din această învinovăţire va patrunde în duhul creştinului şi atunci forţează uşa, pentru a lăsa liberă intrarea unei noi ispite. Şi aceasta - adevăratul ţel al comportării Diavolului - pentru a-l speria pe cel neprihănit şi a-i desprinde roţile carului său, care obişnuiau să-l aducă în prezenţa lui Dumnezeu şi a poruncilor Sale, căci omul neprihănit bănuieste că este mai bine să stea departe de poporul lui Dumnezeu, decât să i se asocieze cu o inimă falsă. Oare şarpele, care a convins-o pe Eva să întindă mâna şi să ia fructul oprit, avea o piele mai netedă sau o vorbire mai curgătoare decât acum, când te ispiteşte să nu atingi sau să nu guşti din fructul pe care Dumnezeu îţi porunceşte să-l iei din mana Sa?

Şi, totuşi, creştine, tu ai motiv să-L slăveşti pe Dumnezeu, când permite Vraşmaşului să-şi întindă gândurile rele atât de departe şi apoi te lasă să înţelegi această strategie a analizei sincerităţii tale. Oare acum poţi vedea cine a fost cel dintâi care  a strigat "făţărnicie" în gândurile tale? Satan nu poate sta nepăsător, văzându-te cum creşti atât de repede pe plan duhovnicesc, aşa că pune acest obstacol în calea sincerităţii tale ce te îndreaptă spre cer. Aţinteşte-ţi privirile la Capetenia şi Desăvârşirea credinţei tale şi depăşeşte toate obstacolele Diavolului.

Se poate ca tu să nu muşti din alte păcate cu care Satan obişnuieşte să momeasca, de aceea el încearcă să-ţi tulbure mintea, inspirându-ţi gândul că ai devenit un făţarnic. În aceasta constă ultimul lui efort, înainte de a fi nevoit să te părăsească. Crezi că te-ar fi necăjit atât, dacă inima ta ar fi fost cu adevărat înşelătoare? El niciodată nu ar trimite trupe într-un teritoriu, dacă acolo n-ar exista vreun duşman, care să-l ofenseze. Rugăciunile false nu-l deranjează mai mult decat lipsa de rugăciune. Şi nici nu este suficient de amabil să le vorbeasca făţarnicilor despre lipsa lor de sinceritate. Dimpotrivă, acesta este lanţul pe care îl strânge în jurul lor; şi are mare grijă să-l ascundă de ei, ca nu cumva zângănitul acestuia să le trezească cugetele şi, astfel, ei să caute o dovadă scripturală asupra făţărniciei tale, înlatură mărturia Diavolului ca pe o minciună. El nu va fi unul din acuzatori, când vei da socoteală pentru viata ta - şi nici mărturia lui nu va folosi la nimic, în ziua aceea. De ce i-ai permite acum acestui defăimător să te necăjească?

3. Caută dovezi ale sincerităţii tale.

Aceasta este "piatra albă" cu "numele nou" scris pe ea, "pe care nu-l ştie nimeni, decât acela care-l primeşte" (Ap. 2.17). Această piatră albă strălucea în cugetul lui Pavel mai minunat decât toate nestematele de pe pieptarul lui Aaron: "Lauda noastră este marturia pe care ne-o dă cugetul nostru, că ne-am purtat în lume... cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu..." (II Cor. 1.12).

Şi nici Iov nu era lipsit de această dovadă, când apela la gândurile înalte ale lui Dumnezeu, în timp ce El, cu mâna Sa puternică, cercetează fiecare colţişor al inimii lui: "ştii bine că nu sunt vinovat" (Iov 10.7).

El nu spunea că este fără păcat - aceasta o întâlnim de multe ori - ci ştia că nu era un făţarnic împietrit. Domnul i-a dăruit o posibilitate de a se cerceta şi l-a supus încercării, pentru a-i astupa gura lui Satan şi spre a-l face de ruşine, pentru că adusese o învinuire atât de gravă împotriva unuia dintre aleşii lui Dumnezeu.

Este adevărat, Pavel şi Iov au fost sfinţi de înaltă clasă; dar şi cel mai slab creştin din familia lui Dumnezeu poate avea aceeaşi mărturie pe care ei au avut-o: "Cine crede în Fiul lui Dumnezeu, are mărturisirea aceasta în el" (1 Ioan 5.10). Hristos şi Duhul Sfânt locuiesc în inima ta, în aceeaşi măsura ca în inima oricărui sfânt de pe pamant. De asemenea, pentru a depune mărturie, martorii citaţi la Tribunalul ceresc trebuie să aştepte până când vor fi chemaţi de Judecătorul Suprem. Şi poţi fi convins că Dumnezeu va chema, la timpul potrivit, martorii potriviţi.

Modalităţi de-a descoperi o inimă sinceră:

a) Urmăreşte o măsură mai mare de har.

Cu cât un copil se dezvoltă mai mult, cu atât se evidenţiază culoarea feţei lui. La fel se întâmplă şi cu harul. Pot exista anumite cute pe faţa unui nou-născut. Cu toate acestea, ele ascund numai pentru o vreme frumuseţea feţei, apoi vor dispărea. Altfel, gândirea duhovnicească a celui neprihănit se maturizează în conformitate cu întregul organism al harului, un proces complex, care-l face capabil să reflecteze asupra acţiunilor sale şi să analizeze motivele care-l fac capabil să reflecteze asupra acţiunilor sale şi să analizeze motivele care-l determină pe Satan să-i judece sinceritatea. Dacă nu doreşti să supraveghezi zilnic întregul spectru oscilant al sincerităţii sau ipocriziei, nu rămâne, pe plan duhovnicesc, la stadiul de copil, ci caută sa devii un om matur în Hristos. Atunci vei putea depăşi multele tale temeri şi, cu aceeaşi lumină prin care observi creşterea harului, vei putea vedea totodată şi realitatea prezentei sale.

În zori, este greu să cunoşti dacă străluceşte lumina zilei sau cea a nopţii şi, totuşi, observând cum se răspândeşte şi creşte lumina, îţi dai seama că se face ziuă. Braţele unui copil, după o căzătură, nu devin mai puternice, dacă stau nefolosite luni sau ani. Când dragostea, speranţa, smerenia şi suferinţa evlavioasă cresc din ce în ce mai mult, tu te mai întrebi dacă posezi adevăratul har sau nu? Faptul că nu-ţi poţi recunoaşte harul devine la fel de uimitor ca şi acela că iudeii nu ştiau cine era Isus, când l-a vindecat pe un orb.

b) Îmbrăţişează orice chemare din partea lui Dumnezeu.

Sunt anumite perioade din viaţa unui om, când Dumnezeu îi oferă prilejul de a-şi cunoaşte inima mai bine decât ar face-o în tot restul vieţii. Această oportunitate apare când Dumnezeu ne cere să ne lepădăm de noi înşine, de dragul Lui. Dacă suntem gata să ascultăm, vom cunoaşte mai multe despre inima noastră, deoarece, în lepădarea de sine, harul este însoţit de slavă, precum soarele strălucitor într-o zi senină. Tot astfel, Dumnezeu doreşte să demonstreze evidenţa harului Său în cel neprihănit, care este gata să umble în acest har, oriunde şi oricând.

Unui slujitor care este gata să asculte, stăpânul îi porunceşte cu mai multă blândeţe, indiferent cât de grea a fost porunca: "Bine, rob bun şi credincios" (Mt. 25.21). Chemarea lui Dumnezeu la lepădare de sine ar putea însemna renunţarea la afaceri, hobby-uri, case sau pământ - sau la toate acestea, şi chiar mai mult: prieteni, relaţii, familie, etc. Deci, prietene, să nu regreţi prezenta Providenţei la uşa ta. Dacă ai putea vedea, tot drumul, scopul lui Dumnezeu, atunci tu L-ai pofti înăuntru, aşa cum Avram le-a urat "bunvenit" celor trei îngeri cu care a prânzit voios în cortul său.

Dumnezeu te-a chemat la lepădare de sine, pentru a-ţi permite să vezi sinceritatea ta şi pentru a te introduce în harul Său, pe care ai cautat să-l vezi în tine de atâta timp. Această Providenţă îţi oferă un car - asemănător celui trimis de Iosif bătrânului Iacov - pentru a te conduce să vezi harul cel viu, după care ai tânjit atât de mult.

Te emoţionează gândul de a obţine această asigurare, fără a considera modul în care Dumnezeu îţi va spune să lupţi pe cale? Ca un exemplu, când Tatăl i-a poruncit lui Avraam să-şi sacrifice fiul el, pentru a asculta, a făcut paşi dureroşi dar hotărâţi. Şi Dumnezeu nu va îngădui ca această lepădare de sine să fie lipsită de onoare: "să nu pui mâna pe băiat... căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine." (Gen. 22:12). Cu siguranţă, Dumnezeu cunoştea toate acestea dinainte, dar a vorbit astfel, ca Avraam să poată auzi de sinceritatea sa direct din gura lui Dumnezeu.

Poate că Dumnezeu te cheamă să renunţi la educaţia, la ambiţiile sau chiar prietenii pe care îi apreciezi mai mult, pentru a susţine un adevăr sau o practică şi să procedezi astfel pentru simplul fapt că aşa îţi spune Cuvântul. Dacă poţi face astfel, fără să fii cuprins de mândrie - deşi ar fi opusul oricărei aprobări a naturii umane - acesta va fi un act de o adâncă lepadare de sine. S-ar putea să ţi se ceară să părăseşti orice lucru familiar şi pe oricine şi să mergi singur pe cale; s-ar putea să afli ce înseamnă să iubeşti atât de mult pacea, încât, pentru a o obţine, nu trebuie să dai altceva decât păcatul. Dacă ascultarea ta te conduce într-o astfel de lepădare de sine, atunci vei avea un motiv în plus să aştepţi dovada sincerităţii tale din partea lui Dumnezeu.

Totodată, Dumnezeu s-ar putea să dorească să renunţi la mânia şi răzbunarea ta; dar El ar putea folosi o cale neobişnuită pentru a-ţi testa cu severitate mândria. De exemplu, dacă Dumnezeu l-ar prinde pe vrăşmaşul tău şi l-ar da în mâinile tale, atunci primul tău impuls s-ar putea manifesta în a-i invita pe cei neprihăniţi, ca şi pe cei păcătoşi, şi a le arăta ce se întâmplă când Dumnezeu hotărăşte ca judecata Sa să cadă asupra celui care o merită: fără îndoială, acesta este momentul critic, când ispita susţine încrederea ta, şoptindu-ţi şi uzând de Numele lui Dumnezeu - "Iată ziua în care Domnul îţi zice: "Dau pe vrăşmaşul tău în mâinile tale; fă-i ce-ţi va plăcea" (1 Sam. 24:4).

Acum, dacă te împotriveşti acestei ispite şi răsplăteşti cu bine răul ce ţi l-a făcut duşmanul tău, atunci tu te vei elibera de mândrie şi vei da la iveală un biruitor smerit. Tu vei consacra memoria acestei victorii pentru slava Numelui lui Dumnezeu, şi nu pentru slava proprie. David nu a păstrat sabia lui Goliat în casa lui, ca un trofeu pentru ceea ce făcuse, ci a pus-o în Cortul lui Dumnezeu, "în dosul efodului", ca o aducere aminte a ceea ce făcuse Dumnezeu prin mâna lui (I Sam. 21.9).

Dacă vei putea să-ţi stăpâneşti smerit această lepădare de sine, vei fi un student absolvent al harului lui Dumnezeu - deşi mereu un student - cu o înaltă distincţie. Faima lui David a avut un mare răsunet, mai clar datorită victoriei vrăşmaşilor, pe câmpul de bătălie. În urma luptelor sângeroase, el a câştigat "un nume mare, ca numele celor mari de pe pământ", dar prin lepădarea de sine, atunci când a cruţat viaţa lui Saul, a câştigat un loc de cinste pe paginile Scripturii (II Sam. 7.9).

Datorită lepădării de sine, David a fost decorat de Dumnezeu într-un mod mai dramatic decât orice alt erou - chiar prin cuvintele vrăşmaşului său. Saul nu a putut ţine ascuns adevărul lui Dumnezeu, ci şi-a mărturisit ruşinea lui şi a recunoscut sfinţenia lui David: "Tu eşti mai bun decat mine; căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău." (I Sam 2.17).

c) Perseverează în aşteptarea poruncilor lui Dumnezeu.

Chiar si atunci cand te indrepti spre Dumnezeu fara putinta de a-ti vedea sinceritatea, Duhul lui Dumnezeu trebuie sa te protejeze sau, ca Agar, vei sta langa izvor fara sa-L observi. Poti cauta peste tot fara a descoperi unde se afla comoara. Numai prin Duhul lui Dumnezeu putem "cunoaste lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Sau" (I Cor 2.12). El lucreaza in poruncile lui Dumnezeu, precum un guvernator in biroul lui; si daca dorim ca din nou realitatea harului - dovada cerului - sa fie pecetluita in cugetul nostru, trbuie sa ne indreptam spre El.

Mergi la Duhul lui Dumnezeu si asteapta. Numai faptul ca te afli la usa potrivita este de ajuns pentru a te mangaia. Chiar daca bati de multa vreme si nu auzi pe nimeni venind, nu trebuie sa te simti rusinat. Slujitorii lui Eglon asteptau un om mort (Jud 3.25), dar tu esti in asteptarea unui Dumnezeu viu, care aude din cer orice bataie  de pe pamant. El este un Dumnezeu iubitor care aude rugaciunile tale si vede lacrimile tale. Si mila Lui este atat de mare, incat iti va cadea curand de grumaz si-si va deschide inima, instiintandu-te, acceptandu-te si revarsand-si din nou harul peste tine.

Asadar, ridica-ti fruntea - dar aminteste-ti ca nu poti fixa vremea Dumnezeului atotputernic. Soarele rasare la vremea lui, fara sa tina cont de timpul pe care tu l-ai fixat. Uneori, Dumnezeu iti vorbeste printr-o porunca, iar lumina Sa divina radiaza launtrul fiintei tale. Dar oare n-ai petrecut nopti cercetandu-te cu Dumnezeu si intreband de ce El nu-ti satisface sufletul? Cand cineva aduce o lumanare intr-o camera intunecoasa, privim in jur si cautam lucrul pe care l-am pierdut si, curand, vom gasi ce cautam prin intuneric de atata timp. Intr-un moment de revelatie din partea lui Dumnezeu, putem acumula pe plan spiritual mai mult decat in zile sau chiar saptamani de tacere din partea Sa.

Urmareste cu atentie momentul cand Dumnezeste Se indreapta spre tine; considera timpul respectiv ca un privilegiu. Dar nu te nelinisti nici cand Dumnezeu gaseste cu cale sa ascunda comoara de privirea ta. El stie ca sinceritatea ta este reala, chiar daca tu poti vedea sau nu acest lucru. Spune si tu ca David: "Cand imi este mantuit duhul in mine, Tu imi cunosti cararea" (Ps. 142.3). In mod suveran, Dumnezeu va actiona pentru binele tau - nu in conformitate cu falsa autocritica - ci dupa marturia pe care ochiul  Sau atotvazator o da despre harul care este in tine.