În primele veacuri, progresul creştinismului a fost aşa de mare, încît a stîrnit furia Cezarilor, care au decretat stîrpirea lor. Dar. groaznicele torturi, sabia, rugul şi fiarele sălbatice nu i-a scăzut în număr, ci a contribuit la înmulţi¬rea lor. "Sîngele martirilor este sămînţa creştinismului". Pe la anul 197, Tertulian, un avocat din Cartagina, convertit la creştinism, scria în Apologia sa către guvernatori: "Se strigă împotriva noastră că cetatea este ca stăpînită de noi, că pe ogoare, în fortăreţe, pe insule, pretutindeni predomină creştinii: se întristează ca de o mare nenorocire; că oricare ar fi virsta, sexul, starea socială sau rangul, toţi trec de partea acestui nume (numele de creştin)... Sîntem de ieri şi totuşi am ajuns să umplem pămîntul şi toate ale voastre: oraşele, insulele, municipiile, adunările voastre intime, tribunele, adunările poporului, palatul, senatul, forul, numai templele vi le-am lăsat".
Te-ai întrebat, de ce nu e şi azi un aşa progres? Este creştinismul tău ca al celor de atunci?