La o altă întrunire a lui Ingersoll, a fost de faţă şi renumitul predicator Henry Ward Beecher. După ce şi-a expus ideile sale ateiste, se aştepta să fie atacat de predica­tor sau de altcineva. Dar, nimeni n-a zis nimic. Văzînd tăcerea, Ingersoll se adresă predicatorului: "Domnule Beecher, nu aveţi nimic de zis?" Bătrînul se ridică şi răspunse: "Nimic ... de fapt mă veţi scuza dacă schimb conversaţia, căci în timp ce vorbeaţi, mintea mea era preo­cupată de cel mai deplorabil spectacol pe care 1-am văzut astăzi". - "Ce anume?" - zise curios Ingersoll. Bătrînul continuă: "Cum veneam astăzi spre centru, am văzut un sărman neputincios sprijinit în cîrje că venea şi el încet şi ajungînd în nişte noroi, nu numai că s-a murdărit tot, ci deodată a apărut un tînăr năzdrăvan, care se repezi la el, îi smuci cîrjele de sub braţe şi sărmanul om se prăbuşi în băltoaca de noroi".
"Ce brută" - exclamă Ingersoll. Şi toţi ceilalţi repetară după el "Ce brută!".
"Da, zise bătrînul îndreptîndu-se către Ingersoll, tu eşti acela. Sufletul uman e neputincios, creştinismul i-a dat nişte cîrje să poată să se mişte, iar dumneata îi furi singurul suport: religia, îl laşi fără ajutor în mijlocul mlaştinii. Se cere un arhitect ca să construiască o clădire, dar un nebun îi pune chibritul şi o preface în scrum într-o clipită". Apoi, bătrînul Beecher se aşeză. Ingersoll, roşu la faţă, nu răspunse nimic, ci îşi strînse hîrtiile şi plecă. Vorbirea în pilde a bătrînului îl făcu, în faţa mulţimii, să-şi dea el însuşi epitetul că e brută.