Fiul unui om, însărcinat cu răspunderea unui far la intra­rea într-un port, a plecat pentru mai multe săptămîni cu un vaporaş de pescuit. Cu o zi înainte de data reîntoarcerii, tatăl se gîndea cîte lucruri nemaiîntîlnite va avea să-i povestească fiul său acum. Cu mintea preocupată de reve­nirea fiului, tatăl nu a controlat uleiul de la lampa farului, în timpul nopfii, farul s-a stins. Pe ocean, s-a pornit o furtună, care a pus în pericol viaţa multora. Vaporaşul de pescuit a sosit chiar în noaptea aceea şi, din cauză că lipsea lumina farului, vaporaşul a fost lovit de stînci şi toţi s-au pierdut în valuri. Dimineaţa, cînd s-a sculat omul de la far. a ieşit să se uite dacă nu cumva se vede venind vaporaşul şi pe luciul apelor se vedeau frînturi, obiecte şi cadavre. Imediat şi-a dat seama că s-a întîmplat ceva. A urcat în turnul farului şi lampa era stinsă, căci nu mai avea ulei. El avea toată vina. Printre cadavrele purtate de valuri spre mal a fost şi cel al fiului său. Cine ar putea descrie durerea ce a avut-o?
Nu cumva şi lumina ta este stinsă?