Altădată au existat uriaşi în cele spirituale, bărbaţi mari ai credinţei. Astăzi, e o lipsă vădită de aşa bărbaţi. Spurgeon a fost un binecuvîntat vestitor al Evangheliei, cu 7.000 de ascultători duminică de duminică. Moody a fost mare cîştigător de suflete, peste un milion a adus la picioarele Domnului. Knox, îndrăzneţ propovăduitor, de el se temea şi regina Măria Stuart. George Whitefield a fost mare evanghelist. Georg Miiller, bărbat neegalat în ale credinţei.
Secretul puterii lor a stat în părtăşia lor cu Dumnezeu, în timpul petrecut în rugăciune. Spurgeon era îndurerat cînd vecinul său, fierarul, bătea la fiare înainte ca el să fi îngenuncheat la rugăciune. John Wesley petrecea primele două ore în rugăciune. Charles Simeon petrecea 4 ore, de la patru la opt dimineaţa. La fel John Alleine. Misionarul Adoniram Judson 2-3 ore, Luther 3 ore, iar cînd era mai ocupat, petrecea mai mult, ca să le poată rezolva pe toate. David Brainerd uneori se ruga toată ziua. John Welch, predicator scoţian, considera că e o zi pierdută, dacă nu petrecea 8 sau 10 ore în rugăciune. John Livingstone a pe­trecut o noapte întreagă în rugăciune, iar a doua zi 500 de suflete s-au predat Domnului. John Nielson şi-a făcut de­prinderea să se scoale la miezul nopţii şi să se roage 2 ore.
Oare generaţia nouă va regăsi şi va folosi această cheiţă pierdută, spre a putea avea acces la bogăţiile nepătrunse ale harului, ca să le poată da lumii pierdute?