Predicatorul George Truett, supranumit "Clopoţelul de argint", care a predicat şi în România în sala Vox din Bucureşti, în anul 1937, a istorisit următoarele:
"Am fost crescut într-o familie mare, departe afară la ţară, la fermă, îmi aduc aminte cum tata şi cu fraţii mai mari mergeau la lucru, iar cel mai mic dintre fraţi, de vreo patru ani, şi cu mine, de vreo şase, rămîneam acasă cu mama şi de multe ori o vedeam pe mama plîngînd în hohote. Mergeam şi o întrebam: "Mamă, de ce plîngi ?" Ea îmi răspundea: "Eşti prea mic acum să înţelegi. Dar nu-ţi fă griji despre mama".
Cînd terminam dejunul şi toate treburile, mama ne spunea: "Voi staţi aici că mama merge să stea puţin singu­ră". Pleca de lîngă noi cu faţa udă de lacrimi şi venea îna­poi întotdeauna cîntînd, cu faţa zîmbitoare ca zorile, într-o zi, am zis fratelui meu mai mic: "Ce crezi că se întîmplă cu mama? Pleacă plîngînd şi se întoarce cîntînd ... Hai să vedem ce face". Ne-am furişat în urma ei şi am mers în li­vadă, lîngă casa de vară. De acolo, o vedeam şi o auzeam. Era cu faţa la pămînt înaintea Domnului. Şi astăzi îmi aduc bine aminte de patosul de neegalat al rugăciunii ei:
"Doamne Isuse, nu pot creşte băieţii mei aşa cum vrei Tu, dacă nu mă ajuţi. Fără Tine, Doamne, vor ajunge nişte nenorociţi. Nu ştiu cum să-i îndrumez în viaţă, nu ştiu ce sfaturi să le dau. Fără ajutorul tău, Dumnezeul meu, nu pot fi mama, care trebuie să fiu băieţilor mei. învaţă-mă şi ajută-mă în fiecare ceas ...".
Aşa am auzit-o rugîndu-se. Apoi s-a întors şi cînta bucuroasă.
Cînd am crescut mare, cînd am ajuns bărbat şi cînd am cunoscut în inima mea, ce înseamnă să-L cunoşti pe Dom­nul Isus, am cunoscut şi taina în care se adîncea mama. A fost cea mai mare credincioasă, pe care am cunoscut-o.