Regele canibalilor schimbat
Autor: Petru Popovici  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 23/01/2006
    12345678910 0/10 X
Cu peste o sută de ani în urmă, insulele din Marea Sudu­lui erau populate de canibali. Dintre toţi însă, mai feroce erau cei dinTonga. Prin 1821, locuitorii insulei Fiji, care în mare parte deveniseră creştini, au fost îngroziţi văzînd o barcă de război a celor din Tonga că se apropie de ţărmul lor. Dar, războinicii, de data aceasta, n-au venit să omoare, ci au venit să primească Cartea Sfîntă. Ei au auzit că Biblia schimbă viaţa oamenilor şi regele lor i-a trimis să parcurgă 400 km. pe mare, ca să aducă o Biblie. Ei nu îşi dădeau seama că nu le este de folos, fiindcă ei nu ştiau să citească. Dar, un misionar a fost gata să meargă cu ei, ca să le citească din Cartea Sfîntă. Şi Biblia şi-a făcut lucrarea. Ceva remarcabil s-a petrecut în anul 1862, în duminica Rusaliilor, sub un copac uriaş mii de indigeni. împreună cu regele lor, un bătrîn care în tinereţe şi el a fost canibal, dar devenise creştin, acum s-au adunat să aprobe o nouă constituţie pentru poporul lor.
La această ceremonie a participat chiar şi regele George al Angliei, căci aparţineau de Imperiul Britanic. Ceremonia a început cu rugăciune şi cîntarea:
Cristos va domni
oriunde Soarele ceresc pătrunde;
Al Său regat se va lăţi,
Cît mîndrul soare va luci.
Biblia a făcut lucrarea de schimbare a vieţii lor.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1413
  • Export PDF: 2
Opțiuni