Un profesor american în vîrstă de 30 de ani a scris o carte despre dragoste, în viaţa lui însă nu a fost amorezat de nici o fată. Cînd a terminat cartea, s-a dus cu ea la un birou de dactilografie să i-o bată la maşină, ca s-o poată da la tipografie. Acolo, era o domnişoară drăguţă, care a luat manuscrisul să i-1 dactilografieze. Privirile ei 1-au răscolit. Spre uşurinţa ei, el s-a oferit să-i dicteze. In realitate, el se simţea bine în prezenţa ei, se amorezase de ea. Stările de bucurie şi fericire, pe care le simţea acum erau cu totul diferite de ceea ce el a scris în carte. Dragostea din carte era rece, moartă, ceva de domeniul închipuirii. Dragostea ce o trăia era vie, caldă.
Tot aşa, mulţi fac teorie despre dragostea creştină, dar teoria lor e rece, nu-i mişcă, nu-i încălzeşte nici pe ei, nici pe alţii. Numai cînd cineva întîlneşte pe cel ce a fost Dragostea întrupată, atunci dintr-odată viaţa i se schimbă şi ajunge să cunoască binecuvîntatele stări, pe care le dă dragostea. Dragostea nu e teorie, ci practică, vieţuire.