Se ştie că Georg Miiller a întreţinut mii de copii orfani numai prin ajutoarele primite prin credinţă, căci el nici­odată n-a apelat la oameni pentru bani. Din cauza aceasta unii au ajuns să vorbească despre el că are darul credinţei. Dar, el a zis: "Nu e adevărat că credinţa mea e darul credinţei pomenit în l Corinteni 12.9, ci e aceeaşi credinţă ce se găseşte în fiecare credincios şi de creşterea căreia port mare grijă, căci, puţin cîte puţin, ea s-a dezvoltat, în ultimii 69 de ani. Această credinţă, în legătură cu orfelina­tele şi cu nevoile mele vremelnice, se manifestă în acelaşi fel. In ultimii 69 de ani, nu mi-am îngăduit niciodată să mă îndoiesc că păcatele mele sînt iertate şi că sînt copilul lui Dumnezeu, preaiubitul lui Dumnezeu. Cînd, uneori totul s-a prefăcut în întuneric, în întuneric gros, cînd se părea că voi fi biruit de necazuri şi disperare, dacă m-aş fi uitat la lucruri, după înfăţişarea lor pe dinafară, tocmai atunci
căutam să mă încurajez în Dumnezeu şi să-mi sprijinesc credinţa mea, pe puterea Sa nemăsurat de mare, pe dragostea Sa neschimbătoare şi pe infinita Sa înţelepciune şi îmi ziceam: »Dumnezeu e în stare şi vrea să mă izbăveas­că, dacă e pentru binele meu. Căci este scris: >E1, care n-a cruţat pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da, fără plată, împreună cu El toate lucrurile?<«" (vezi în Romani 8.32)