"Ucenicii Lui L-au intrebat: `Invatatorule, cine a pacatuit: omul acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?`" (Ioan 9,2)

Probabil ca in Sabatul imediat urmator Sarbatorii Corturilor (Ioan 9,14) s-a intamplat ca Isus sa treaca pe langa omul orb. Era orb din nastere. Unii iudei Il considerau pe Dumnezeu ca fiind o zeitate a razbunarii si a dreptatii care pedepsea pacatul, aducand asupra vinovatului suferinta fizica. Intrebarea pusa de ucenicii lui Isus reflecta o conceptie obisnuita a vremii. In cazul acesta insa, conceptia aceasta prezenta o problema, pentru ca omul era orb din nastere si nu era cu putinta sa fi pacatuit in pantecele mamei lui. Intrebarea aceasta era preferata in randul carturarilor, pentru ca lor le placea sa stea in templu si sa dezbata ore in sir asemenea fleacuri cu tente complicate.
Cartea lui Iov arata clar ca Satana aduce suferinta asupra celui nevinovat. In mila Sa, Dumnezeu anihileaza planurile lui Satana si intervine pentru a-i salva pe copiii Sai. Cu toate ca, in ultima instanta, suferinta vine ca o consecinta a nesocotirii Legii lui Dumnezeu, totusi Dumnezeu nu aduce boala si moartea ca urmare naturala a pacatului. Satana, autorul pacatului si al urmarilor lui, facuse pe oameni sa priveasca la suferinta si la moarte ca pornind de la Dumnezeu – ca o pedeapsa arbitrara data din cauza pacatului. Din cauza aceasta, acela asupra caruia cazuse vreo suferinta sau vreo mare nenorocire, mai indura, pe deasupra, si povara de a fi privit ca un mare pacatos. Bazandu-se pe acest rationament, multi dintre iudei au privit, mai tarziu, suferinta si moartea Domnului Hristos ca pe o dovada a faptului ca El nu era Mesia, asa cum ne descopera si textul: "Noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit" (Isaia 53,4).
Isus nu a dat nici o explicatie cu privire la starea in care se gasea acel om. In loc de aceasta, El a raspuns: "N-a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui; ci s-a nascut asa ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu (Ioan 9,3). Scuipand pe pamant, El a amestecat tarana cu saliva si a uns ochii orbului. Apoi, i-a spus: "Du-te de te spala in scaldatoarea Siloamului" (vers. 7). Credincios, omul s-a dus si a fost vindecat. Ca şi în cazul paraliticului de la scăldătoarea Betesda, Isus a ales si acum Sabatul pentru a vindeca o suferinta cronica. El umezise tarana cu saliva pentru a forma o pasta si apoi unsese ochii orbului, ambele acte fiind interzise de legile rabinice. Astfel, fariseii L-au acuzat din nou pe Isus de calcarea Sabatului.