"Si iata ca li s-a aratat Moise si Ilie, stand de vorba cu El." (Matei 17,3)

Dumnezeu a raspuns la rugaciunea lui Isus. In timp ce era plecat in umilinta in locul acela stancos, cerurile s-au deschis deodata, portile de aur ale cetatii lui Dumnezeu s-au deschis larg si o stralucire sfanta a coborat de pe munte, imbracand pe Mantuitorul. Natura divina a Domnului Hristos a stralucit prin corpul omenesc si a intalnit slava venita de sus. Ridicandu-Se din prosternare, Hristos statea in slava asemenea lui Dumnezeu. Lupta sufleteasca trecuse. Fata Lui stralucea "ca soarele" si imbracamintea Lui era "alba la cumina".
Ucenicii s-au trezit intr-o lumina orbitoare. Treptat, pe masura ce ochii au inceput sa li se obisnuiasca cu stralucirea, ei au observat ca Invatatorul nu era singur. Doua fiinte, pe care ucenicii le-au recunoscut ca fiind Moise si Ilie, se aflau intr-o conversatie apropiata cu El. In loc de a alege niste ingeri ca sa stea de vorba cu Fiul Sau, Dumnezeu i-a ales pe aceia care trecusera ei insisi prin teribile incercari pe acest pamant. Moise, prin greutatile pe care le intampinase conducand pe copiii lui Israel prin pustie, stia ce inseamna sa ai de-a face cu oameni razvratiti. El Il implorase pe Dumnezeu sa-i crute pe copiii Sai indaratnici (Exod 32,32). Ilie cunoscuse ostilitatea si antipatia propriului sau popor in timpul celor trei ani si jumatate de foamete. El statuse singur, dar hotarat, de partea lui Dumnezeu, pe Muntele Carmel, impotriva tuturor preotilor lui Baal.
Moise venise acolo ca reprezentant al celor care vor fi inviati din morti la cea de a doua venire a lui Isus, iar Ilie, care a fost inaltat la cer fara sa cunoasca moartea, ii reprezenta pe aceia care vor fi schimbati in nemurire, la cea de-a doua venire a lui Hristos, si vor fi luati la cer fara sa cunoasca moartea. Ei venisera pe munte pentru a-I transmite Domnului Hristos interesul profund al intregului cer fata de misiunea Sa. Speranta lumii, mantuirea fiecarei fiinte omenesti, era insarcinarea intrevederii lor cu Isus. Cerul a trimis fiinte omenesti pentru a-L mangaia si intari pe Hristos. Cei doi nazuisera dupa mantuirea semenilor lor. Ei se confruntasera cu incercarile si cu ispitele lui Satana. Acum, ei Il recunosteau pe Hristos ca fiind Mesia.
Un nor stralucitor a coborat peste ucenici si ei au auzit glasul lui Dumnezeu recunoscandu-L pe Fiul Sau. Cu toate ca nu au inteles tot ce se petrecea, ei aveau sa marturiseasca mai tarziu: "am vazut noi insine, cu ochii nostri, marirea Lui" (1 Petru 1,16). Cazand inspaimantati in plecaciune, ei au incercat sa-si ascunda fetele, in timp ce muntele se cutremura inaintea lui Dumnezeu. In cele din urma, Isus S-a atins de ei si le-a spus: "Sculati-va, nu va temeti!" (Matei 17,7).