"Dupa sase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov si Ioan, fratele lui, si i-a dus la o parte pe un munte inalt. El S-a schimbat la fata inaintea lor; fata Lui a stralucit ca soarele si hainele I s-au facut albe ca lumina." (Matei 17,12)

Timp de sase zile, Isus si ucenicii Sai calatorisera spre sud, din Cezarea Filipi. Se apropia seara, cand Isus i-a chemat pe Petru, pe Iacov si pe Ioan si i-a luat cu El pe o poteca aspra, ce urca povarnisul abrupt al unui munte. Lumina soarelui in apus mai intarzia inca pe varful muntelui, aurind cu slava lui gata sa dispara, poteca pe unde mergeau. Dar, curand, lumina a pierit, atat pe deal, cat si pe vale; soarele s-a ascuns in spatele orizontului, la apus, si calatorii singuratici au fost invaluiti in intunericul noptii. Tristetea locurilor parea sa fie in armonie cu viata lor amarata, in jurul careia se adunau si se ingramadeau norii. Cei trei L-au urmat pe Isus in tacere, pana cand Invatatorul le-a spus ca nu vor merge mai departe. Indepartandu-Se putin de ei, El a inceput sa Se roage. Cum ar putea sa-i ajute sa inteleaga misiunea Lui? Cum sa-i pregateasca pentru moartea Lui? Cei trei ucenici, pe care-i luase cu El, aveau sa treaca prin grele incercari. Ei aveau sa fie martori ai agoniei Sale din Ghetsemani si, de aceea, aveau nevoie de incurajare.
Roua se asternea cu imbelsugare peste fiinta Lui plecata, dar El nu lua seama. Umbrele noptii se adunau tot mai dese in jurul Lui, dar El nu privea la tristetea lor. In felul acesta, orele treceau incetul cu incetul. Isus dorea ca ucenicii sa poata vedea slava pe care o avusese inainte de a veni pe pamant, pentru ca aceasta avea sa le aduca mangaiere in experientele care le stateau inainte. El dorea sa le ofere o dovada puternica a faptului ce El era Mesia. De asemenea, Isus S-a rugat pentru taria de a putea indura incercarea teribila prin care avea sa treaca, de a rabda pana la sfarsit, pentru a putea sa rascumpere omenirea cazuta, Petru, Iacov si Ioan, aveau o patrundere spirituala mai profunda decat a celorlalti noua ucenici, dar Isus stia ca pana si ei aveau nevoie de intarire din partea Sa. Un timp, cei trei s-au rugat impreuna cu Invatatorul lor, dar, in cele din urma, oboseala si somnul i-au biruit. In Ghetsemani, Invatatorul avea sa le ceara din nou sa se roage impreuna cu El. Dar ei aveau sa se lase din nou doborati de somn. Pe coasta aceea de munte, ei nu au fost in stare sa primeasca tot ceea ce Dumnezeu ar fi dorit sa le ofere. Ei nu au inteles suferintele lui Hristos si slava care avea sa urmeze. Simplul fapt de a ramane treji si de a continua sa se roage le-ar fi descoperit mai mult din ceea ce avea sa urmeze si ar fi fost o imensa binecuvantare in clipele de disperare.