"Si dimineata, ziceti: `Astazi are sa fie furtuna, caci cerul este ros-posomorat`. Fatarnicilor, fata cerului stiti s-o deosebiti, si semnele vremurilor nu le puteti deosebi?" (Matei 16,3)

Chiar in clipa cand Isus a pus din nou piciorul pe pamantul Galileii, dusmanii Sai au si fost acolo ca sa-L infrunte. Saducheii si fariseii se unisera intr-o alianta cu totul neobisnuita. Impreuna, ei au venit sa ceara un semn prin care Domnul Hristos sa-Si dovedeasca divinitatea. Un semn care sa depaseasca ceea ce s-ar fi putut face doar printr-o putere omeneasca: un tunet sau un fulger la comanda, foc din cer, soarele sa stea pe loc, mana coborata din cer – oricare dintre acestea. In ignoranta lor, ei refuzasera deja semnele care fusesera date poporului lor. Cantecul ingerilor catre pastori, steaua care calauzise pe magi, porumbelul si glasul venit din cer la botezul Sau, erau marturiile date in favoarea Sa. Isus a oftat. Conducatorii religiosi isi inchisesera ochii fata de lumina care stralucise deasupra lor din clipa cand Isus Isi incepuse lucrarea. "Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta. Fiindca ai lepadat cunostinta, si Eu te voi lepada, si nu-Mi vei mai fi preot. Fiinda ai uitat Legea Dumnezeului tau, voi uita si Eu pe copiii tai" (Osea 4,6). Ei inlocuisera Legea lui Dumnezeu cu traditiile omenesti.
Multi dintre conducatorii iudei, considerau suferintele omenesti ca fiind intotdeauna urmarea directa a pacatului celui afectat de suferinta si dispretuiau aceste persoane ca aflandu-se sub blestemul lui Dumnezeu.
Isus a refuzat sa intre cu ei in dezbateri, dar le-a atras atentia asupra semnelor vremii. Un vant care batea de la rasarit, dinspre desertul Arabiei, insemna vreme calda si secetoasa. Daca vantul batea din apus, formandu-se deasupra Mediteranei, atunci avea sa fie vreme ploioasa. Ei puteau prezice cu exactitate vremea, pentru ca ii urmareau semnele. Dar nu dadeau nici o atentie semnelor timpului in care traiau.