"Cand se ingana ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umbland pe mare." (Matei 14,25)

Cand Isus le-a poruncit ucenicilor sa se intoarca imediat in Capernaum, ei au refuzat sa plece. Oare nu intelegea El ca venise momentul sa Se ridice impotriva Romei? Acum, Isus le-a vorbit cu autoritate. Niciodata mai inainte nu-Si ridicase El glasul in felul acesta fata de ei. Stiau ca ar fi in zadar sa se impotriveasca mai departe si, in tacere, s-au indreptat spre lac.
Poate ca ucenicii nu voiau sa-L paraseasca pe Invatatorul lor, dar gandurile lor erau deja departe de El si de solia Lui. Minunea inmultirii painilor trecuse si in urma ei ramasesera doar dezamagire si o necredinta crescanda.
Mergeau incet sperand ca Isus ii va ajunge curand, din urma, dar cand au vazut ca se lasa intunericul, au impins cu parere de rau barca de la tarm si au pornit catre Capernaum.
In timpul acesta, fara nici o veste, s-a pornit o furtuna violenta, atat de obisnuita pe Marea Galileii. Valurile se ridicau cu putere, manate de vant, amenintand sa se scufunde barca. Scotand apa si coborand panzele, ucenicii vasleau din greu, incercand sa mentina vasul cu fata spre valuri. Scurtul drum dintre Betsaida si Capernaum a devenit, dintr-o data, imposibil de parcurs, pentru ca vantul ii tragea tot spre sud, in larg. Au vaslit cam trei mile si jumatate contra vantului, care batea din ce in ce mai cu putere. Timp de opt ore au trudit incontinuu. Pana la a patra straja din noapte au muncit la vasle. Atunci, oamenii istoviti s-au predat pierzarii. In furtuna si in intuneric, marea i-a invatat cat erau de fara putere si doreau prezenta Domnului lor.
Isus veghea asupra ucenicilor Sai. In clipa cand ei se credeau pierduti, o raza de lumina le-a descoperit o fiinta invaluita in mister, venind spre ei, pe apa. Dar nu stiau ca este Isus. Socoteau ca vrajmas pe Acela care venea sa-i ajute. Groaza pusese stapanire pe ei. Mainile care trageau la lopeti slabesc. Barca incepe sa joace in bataia vanturilor; toti ochii sunt atintiti asupra acelei fiinte care calca pe valurile albe de spuma ale marii framantate. Ucenicii se temeau ca este un semn al nenorocirii. Isus inainteaza ca si cand ar vrea sa treaca pe langa ei; dar ei Il recunosc si striga, cerandu-I ajutorul. Domnul lor iubit Se intoarce, si glasul Lui le potoleste teama: "Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti!"