Trăim într-o generaţie care tratează păcatul şi sfinţenia ca pe nişte idei melancolice ale unor oameni timizi. Unii chiar se laudă că sunt eliberaţi de tirania sfinţeniei şi că pot blestema, minţi şi fura, fară să fie traşi la răspundere de un cuget încăpăţânat. Ei gândesc că păcatul nu există decât în minte. Astfel, ei se dovedesc mult mai nebuni decât omul descris de David: <<Nebunul zice în inima lui: "Nu este Dumnezeu!">> (Ps. 14.1). Aceşti oameni merg mai departe şi, fără ruşine, anunţă întreaga lume că ei sunt nebuni.

Eu nu menţionez aceşti oameni păcătoşi numai pentru a-i dovedi mincinoşi - acest lucru ar fi tot atât de lipsit de sens ca a dovedi că este soare într-o zi senină, deoarece un om nebun neagă aceasta. Vreau doar să te avertizez asupra vremurilor îngrozitoare pe care le trăim.

Ce somn adânc ne-a cuprins, dacă Vrăşmaşul a intrat şi a semănat astfel de defecte printre noi! Poate că eram convinşi că o astfel de sămânţa otrăvitoare n-ar putea creşte în pământul nostru, unde slujitorii lui Cristos au muncit aşa de greu - şi cu atâta cheltuială - pentru a-l curăţi. Totuşi, experienţa a demonstrat că atunci când izbucneşte o molimă într-un oraş, ea bântuie cu mai multă uşurinţă într-un aer curat, decât într-un climat poluat. Şi când un duh de înşelăciune se abate asupra unui popor care s-a bucurat cel mai mult de Evanghelie, el ia proporţii epidemice. Mă cutremur când văd cum cresc buruienile şi urzicile în Anglia, când ea a constituit, pentru multă vreme, una din cele mai frumoase şi mai înfloritoare grădini ale lui Cristos. Când oamenii se depărtează atât de mult de mărturisirea Evangheliei şi devin aşa de orbi, încât nu pot distinge lumina de întuneric, deoarece şi păgânii pot face diferenţa între bine şi rău; ei pot vedea sfinţenia şi păcatul, fără ca acestea să le fie arătate de lumina Evangheliei. Nu, ci această orbire constituie o plagă de la Dumnezeu care s-a abătut asupra lor, deoarece atunci când aveau Lumina, ei s-au răzvrătit împotriva Ei.

Este posibil să trăieşti în puterea sfinţeniei. Dumnezeu n-ar porunci poporului Său să facă vreun lucru, fără să ofere puterea necesară pentru a-l înfăptui. Chiar şi aşa, noi trebuie să ne amintim deosebirea ce există între neprihănirea prin Lege şi neprihănirea prin Har. Desigur, nu toţi copiii lui Dumnezeu au aceeaşi statură şi tărie - unii umblă în sfinţenie mai uşor decât alţii. Totuşi, n-a existat niciodată un sfânt înzestrat cu viaţă nouă din Cristos, care să nu fi avut dorinţa fierbinte după sfinţenie şi să nu fi obţinut un anumit succes în această problemă a neprihănirii evanghelice, totodată aspirând după culmi şi mai înalte.

Sămânţa este mică, dar conţine înălţimea şi greutatea unui pom matur; astfel, grăuntele de har de astăzi conţine planta matură de mâine. Adică, în el există dorinţa de a creşte şi a ajunge la acea perfecţiune pe care Dumnezeu i-a fixat-o în Cristos Isus.

Într-un cuvânt, creştine, când gândurile tale îţi spun că nu poţi avea această sfinţenie aici pe pământ, respinge-le şi trimite-le înapoi la Satan. El ştie că eforturile tale pentru sfinţenie îl vor dovedi mincinos. Propune-ţi în mod continuu să fii sfânt şi aţinteşte-ţi privirea asupra promisiunii lui Dumnezeu de a te ajuta. Nici nu trebuie să te temi, "căci Domnul Dumnezeu, este un soare şi un scut: Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană" (Ps. 84.11). Observă cuvintele "îndurare şi slavă" - adică "îndurare spre slavă". Dumnezeu va adăuga "un har şi mai mare" la ceea ce tu ai deja, până când harul tău pe pământ se va uni cu slava din cer (Iacov 4.6)

Ocara persoanelor lipsite de sfinţenie. Noi trăim în mijlocul unei generaţii necinstite şi perverse. Din această cauză, este necesar să recunoaştem trei tipuri diferite de nelegiuire care proliferează peste tot în jurul nostru.

1. Unii oameni sunt satisfăcuţi de lipsa lor de sfinţenie. Aceasta este starea naturală a fiecărui om de pe pământ, dar mulţi sunt atât de departe de umblarea în puterea sfinţeniei, încât sufletele lor sunt paralizate sub puterea păcatului. Poftele lor dictează şi distrug toată munca lor pentru ele - şi cer, în fiecare oră din zi şi din noapte, să fie satisfacute. Viaţa petrecută în păcat este o viaţă tristă, chinuită şi irosită.

Apostolul Pavel asocia "lanţurile fărădelegii" şi "fierea amară" (F.A. 8.23). Oricine seamănă păcat şi nelegiuire şi încearcă să culeagă altceva, dar nu fructul amar al muncii lui, pretinde o înţelepciune superioară lui Dumnezeu Însuşi. Deoarece El garantează că fructul natural ce creşte dintr-o astfel de rădăcină este "otravă şi pelin" (Dt. 29.18)

De-a lungul secolelor de înşelatorie artistică, se poate ca Diavolul să fi stropit bucăţica de nelegiuire cu forme atât de subtile de decepţie, încât să nu poţi testa adevăratul gust al acesteia. Dar, după cum Abner l-a întrebat pe Ioab: "Nu ştii că la sfârşit va fi amar?" (II Sam. 2.26). Iadul va topi tot zahărul în care a fost învelită pilula amară. Şi atunci - dacă nu chiar mai devreme - tu vei gusta adevărata amărăciune a ceea ce s-a prăbuşit atât de usor. Cât de mulţi, astăzi, în iad, trebuie să îşi blesteme atât ospăţul lor, cât şi pe cel ce l-a făcut!

Crezi tu că durerea celor condamnaţi este uşurată când îşi socotesc plăcerile, profitul şi distracţiile pe care le-au obţinut pentru banii lor, când ei trebuie să plătească pentru ele nesfârşite chinuri, în eternitate? Cu siguranţă, aceasta adânceşte agonia lor, realizând cât de ieftin şi-au vândut sufletele şi au pierdut cerul - toate acestea deoarece au socotit că sarcina sfinţeniei cerea un preţ prea mare pentru a fi plătit!

În timp ce administrarea decepţiei lui Satan nu este greu de observat pentru creştini, foarte puţini oameni se mai gândesc la ce se întâmplă în veşnicie. Ei văd păcătoşii murind în fiecare zi, înlănţuiţi în păcat, dar la faptul că se chinuie şi ard în iad se gândesc tot aşa de puţin cum peştii din râu se întreabă ce se va întâmpla cu ceilalţi peşti care au prins momeala. Chiar când captivii sunt atacaţi de vii în tigaie, camarazii lor, oameni nepăsători, urmează cu nerăbdare plăcerile păcătoase şi recompensele nelegiuirii, care au luat milioane de suflete în iad şi pierzare.

2. Altii se ascund sub o falsa sfintenie. Acesti oameni sunt la fel de lipsiti de sfintenie ca cei satisfacuti de pacat - dar ei poarta ceva asemanator unei platose, o sfintenie falsa care sa le salveze reputatia. "Adevarat va spun, ca si-au luat rasplata!" (Mt. 6.2) Si ce rasplata ieftina! Cand mergi la lupta inarmat cu fatarnicia, tu ii faci Diavolului un dublu serviciu, iar lui Dumnezeu un dublu deserviciu. In primul rand, tu atragi atentia regelui, preucm un soldat care se va avanta plin de curaj in diferite misinuni pentru el. Dar apoi, dupa ce nu faci nimic, el nu vede in tine decat un tradator care a luat locul unui supus credincios, inarmat pentru victorie. Tu faci mai mult rau printului tau decat lasul care sta acasa sau care tradeaza, ducandu-se in tabara vrajmasului si spunandu-i tot ceea ce regele sau intentioneaza sa faca.

Fiti seriosi, prieteni! Daca umblati dupa sfintenie, asigurati-va ca este sfntenie adevarata. "Imbracati-va in omul cel nou, facut dupa chipul lui Dumnezeu, de o neprihanire si sfintenie pe care o da adevarul" (Ef.4.24). Observati doua expresii in acest psaj. Sfintenia este numita "omul cel nou dupa chipul lui Dumnezeu" - adica, asemenea lui Dumnezeu. O astfel de sculptura este scoasa din fiint alui Dumnezeu, dupa cum un artist copiaza fata unui om. De asemenea, "adevarata sfintenie" inseamna o sfintenie conforma adevarului biblic, nu unei doctrine fariseice si traditionale; la fel de bine semnifica o sfintenie ce are ca punct de referinta inima, care reprezinta locul adevarului sau minciunii.

Asadar, pentru a avea adevarata sfintenie, crestinul trebuie sa aiba neprihanire si sfintenie in inima lui. Multi oameni au o frumusete a sfinteniei asemanatoare frumusetii corpului- piele adanca si tot ce este atragator la suprafata. Daca diseci cel mai frumos corp de pe pamant, nu vei gasi decat sange si un miros greu; to asa, cand falsa sfintenie este expusa, ea nu va lasa sa se vada decat impuritati spirituale.

Pavel il asigura pe Marele Preot: "Te va bate Dumnezeu, perete varuit!" (F.A. 23.3). Si daca esti un fatarnic, trebuie sa fac sa rasune avertismentul apostolului: "Dumnezeu te va bate  si pe tine, caci te asemeni cu un mormant zugravit, deoarece varul religiei pe care l-ai aplicat marturisirii tale de credinta nu-i orbeste pe altii admirand stralucirea sfinteniei tale, ci putrezirea ta te va face respingator pentru oricine te vede".

3. Multi isi bat joc de neprihanire. Unii oameni sunt atat de departe de sfintenie, incat isi bat joc de cei ce sunt sfinti. Ei cred ca platosa neprianirii este ata de absurda, incat arata dispretuitor spre sfantul care o poarta zi de zi: "Priveste! Acolo merge un frate sfant, unul din cei curati!" Dar limbajul lor dispretuitor face mai mult decat sa umileasca sfintenia celui sfant - el tradeaza rautatea inimilor lor impietrite.

Un grad mai avansat de nelegiuire se observa in batjocorirea sfinteniei altei persoane, mai degraba decat in ascunderea propriei lipse de sfintenie. Ce om nelegiuit este acela care nu numai ca refuza sa accepte natura divina, dar care nici nu suporta sa vada pe altii alegand sa urmeze sfintenia lui Cristos. Numai ideea de sfintenie starneste o atat de puternica impotrivire inlauntrul omului, incat el isi varsa toata otrava si amaraciunea duhului sau impotriva ei.

Duhul lui Dumnezeu rezerva scaunul pentru acest tip de pacatos si-l aseaza mai presus de toti camarazii lui de nelegiuire. "Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor batjocoritori" (Ps. 1.1). In acest caz, batjocoritorul este asezat ca presedinte de consiliu al pacatosilor. 

Unii citesc cuvantul "batjocoritor" ca "dispretuitor retoric", deoarece, intr-adevar, exista o intelepciune diabolica in unele batjocuri. Unii batjocoritori se mandresc cu ascutirea sagetilor impotriva celor sfinti. Septuagina traduce fraza astfel: "scaunul celor ciumati". Dupa cum ciuma este cea mai mortala dintre boli, tot asa este si duhul de batjocura printre pacatosi. Foart putini isi revin din acest pacat, deoarece Biblia vorbeste despre acesti pacatosi ca despre un sinonim al mortii. Dumnezeu ne avertizeaza sa nu ne irosim balsamul vindecator al mustrarii:" Nu mustra pe cel batjocoritor ca sa nu te urasca" (Pv. 9.8). Tot ce putem face este sa scriem pe usa lui: "Doamne, ai mila!" sa ne rugam pentru el, dar sa nu incercam a-l convinge.

Probabil cel mai trist exemplu de batjocura este amestecul dispretuitor printre oamenii evlaviosi. Observa cum interpreteaza Duhul lui Dumnezeu sarcasmul lui Ismael in familia lui Avraam: " Si cum s-a intamplat atunci ca cel ca cel ce se nascuse in chip firesc prigonea pe cel ce se nascuse prin Duhul, tot asa se intampla si acum" (Gal. 4.29).

Lumea va eticheta raul ca persecutie decat atunci cand curge sange, dar Dumnezeu doreste ca batjocoritorul sa stie dinainte cum il va numi Cristos la judecata: prigonitor.Batjocura la adresa sfinteniei este un pacat grav, deoarece el poarta samanta persecutiei sangeroase. Cei ce-si misca limbile in voie pentru a ridiculiza si-si arata coltii cu ura, ar lovi neprihanirea si-ar face-o bucati daca ar putea. 

Dupa ce Ismael l-a prigonit pe fratele sau, care era nascut prin Duhul, "tot asa se intampla si acum". Spiritul dispretuitor clocoteste in sangele oamenilor rai, desi Dumnezeu, in bunatatea Lui, ii mana pe unii dintre ei cu o zabala. In timp ce acestia din urma nu-si vor deschide inimile pentru Cristos, puterea convingatoare a adevarului determina cugetele lor sa aprobe concluzia sotiei lui Pilat: " Sa n-ai nimic a face cu neprihanitul acesta:caci am suferit mult...din pricina Lui" (Mt. 27.19).

Desi dintotdeauna au existat dispretuitori ai sfinteniei, Duhul lui Dumnezeu a profetit ca in zilele din urmava aparea un nou tip de batjocoritori. Cei ce radeau de neprihanire erau, de obicei, barbati si femei care-L negau in mod deschis pe Dumnezeu si se cufundau in nelegiuire- dar Duhul Sfant ne vorbeste de un nou grup care-si va bate joc de sfintenie in numele sfinteniei. Unii dintre ei vor fi la fel de rai ca cei dintai, dar rautatea lor este invelita in religie. "Dar voi, preaiubitilor, aduceti-va aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Cristos. Cum va spuneau ca in vremurile din urma vor fi batjocoritori, care vor trai dupa poftele lor nelegiuite" (Iuda 17,18). Si astfel va trebui sa ne asteptam sa-i gasim nu numai printre pagani si criminali; Scriptura ne ofera o descriere atat de clara, de parca numele lor ar fi scrise pe fruntile lor: "Ei sunt aceia care dau nastere la dezbinari, oameni supusi poftelor firii, care n-au Duhul." 

Un pastor citeste astfel aceste cuvinte: "Intemeietori de secte, firesti, neavand Duhul". Intemeietori de secte- cei care dau nastere la dezbinari! Inima mea tremura la vederea celui batjocoritor aruncate de la aceasta fereastra. Acesti oameni sustin ca ei trebuie sa se separe deoarece cugetul lor le spune ca inchinarea lor este mai curata decat a celorlalti oameni; si ei nu pot suporta sa atinga oameni intinati, alaturandu-se poruncilor lor. Sunt, de fapt, acesti oameni dispretuitori si supusi poftelor? In adevar, daca Duhul lui Dumnezeu nu ne-ar fi spus acest lucru, noi am fi putut intra in cortul lor in cele din urma, asa cum a intrat Laban in cortul Rahelei, fara sa banuim ca acolo locuiesc batjocoritori ai sfinteniei. Daca esti un batjocoritor ateu sau un batjocoritor al sfinteniei, deghizat, "nu te insela" "Dumnezeu nu Se lasa sa fie batjocorit" (Gal.6.7).

Totodata, Dumnezeu nu va permite ca harul Sau sa fie batjocorit in sfintii Lui. Iti amintesti ce i-a costat pe copiii care l-au suparat pe Elisei? "Suie-te, plesuvule! Suite-te, plesuvule!" (II Imp. 2.23). Ei nu numsi cs si-au batut joc de profetul lui Dumnezeu, prin porecla pe care i-au dat-o, dar ei au luat in deradere si entuziasmul lui Elisei cu privire la cer. Este ca si cum ei l-ar fi provocat pe Elisei: "Daca crezi ca stapanul tau s-a inaltat la cer, de ce nu te duci  dupa el, astfel incat sa putem scapa de voi amandoi?" Este greu de crezut ca acesti copii au ajuns la astfel de adancimi ale rautatii? Sa stam o clipa, cugetand de unde proveneau ei. Din Betel, un oras al idolatriei!

Dumnezeu S-a purtat aspru cu Mical, deoarece ea dispretuise dansul lui David inaintea Domnului, un act pe care mandria ei il considera prea umilitor pentru sotul ei. Iti amintesti care a fost pedeapsa ei? "Si Mical, fata lui Saul, n-a avut copii pana in ziua mortii ei" (II Sam.6.23). Deoarece socotise ca preamarirea lui Dumnezeu era un act prea josnic pentru un rege, ea n-a avut nici macar un mostenitor care sa poarte coroana.

Mai mult, este un pacat foarte grav sa-ti bati joc de un om care se alfa in nenorocire. "Cine isi bate joc de sarac, isi bate joc de Cel ce l-a facut" (Pv. 17.5). A rade de pacatul unui sfant este un mare rau. Deoarece unii din fiii lui Belial s-au bucurat, vazandu-l pe David cazand in ispita adulterului si uciderii, Dumnezeu i-a blestemat.

Asadar, cu cat mai grav este sa-ti bati jc de un om, datorita sfinteniei lui! Pacatul provoaca rusine si ofera celor rai o ocazie de a-si bate joc de un om, in special de un sfant, pentru o comportare rusinoasa. Dar sfintenia constituie nu numai nobletea  unei fiinte umane, ci si onoare Dumnezeului cel preainalt: "Cine este ca Tine minunat in sfintenie?" (Ex. 15.11). Astfel, nimeni nu poate batjocori sfintenia fara sa-L batjocoreasca infinit mai mult pe Dumnezeu decat faptul ca un om dispretuieste sfintenia copiilor Lui.