"Apostolii s-au adunat la Isus si I-au spus tot ce facusera si tot ce invatasera pe oameni. Isus le-a zis: `Veniti singuri la o parte, intr-un loc pustiu, si odihniti-va putin`. Caci erau multi care veneau si se duceau, si ei n-aveau vreme nici sa manance". (Marcu 6, 30.31)

   Timp de cateva saptamani, apostolii lucrasera despartiti de Invatatorul lor. Acum, nu cu mult inainte de Paste, ei s-au adunat pentru a-I povesti experientele si pentru a-I raporta cum decursesera calatoriile pe care le facusera in timpul iernii.
Departe de tinuturile muntoase ale Galileii, la capatul de nord al Marii Galileii, se intindea campia El Bathia. In apropiere, era cetatea Betsaida Iulias. A incerca sa ajunga acolo fara sa atraga atentia multimii nu era deloc o treaba usoara, dar au facut tot ce le-a stat in putinta ca sa plece din Capernaum pe neobservate.
   In timp ce ucenicii fusesera plecati, Isus vizitase si alte orase si sate. Odihna la care îi chema Isus acum nu era una dedicata placerii, ci tot lucrarii. Ei au vorbit acolo despre lucrarea lui Dumnezeu si despre posibilitatea de a face ca slujirea lor sa fie mai eficienta. Rabinii din vremea aceea considerau ca religia insemna o activitate continua si intensa, in timp ce Isus stia ca atunci cand grijile lucrarii ii impovareaza pe oameni, acestia uita sa se roage. Ucenicul care lasa deoparte rugaciunea era in pericol sa-L piarda din vedere pe Dumnezeu si dependenta lui continua de El.
   Nici o alta viata nu a fost atat de impovarata cu munca si raspundere ca viata lui Isus; si, cu toate acestea, cat de des se ruga El. Cat de constanta era comuniunea lui cu Dumnezeu! Isus Isi recunostea nevoia de a cauta adesea comuniunea cu Tatal Sau. Aceste ocazii de rugaciune Ii aduceau bucurie si mangaiere.