"Isus le-a raspuns: `Oare pot posti nuntasii cata vreme este mirele cu ei? Cata vreme au pe mire cu ei, nu pot posti`." (Marcu 2,19)

Fariseii nu erau multumiti doar sa-L desparta pe Isus de ucenicii Sai. Ei ii cautau pe ucenicii lui Ioan Botezatorul si incercau sa-i indeparteze si pe ei. Ucenicii lui Ioan erau suparati pentru ca invatatorul lor era intemnitat. Desi Ioan era de mai mult timp in temnita lui Irod Antipa, simpatia publica era inca de partea sa. Faptul ca Isus nu facea nici un efort pentru a urma stilul de viata al conducatorului lor ii contraria pe ucenicii lui Ioan. Isus si ucenicii Sai participau la ospat, alaturi de vamesi si de pacatosi, in timp ce Ioan dusese o viata de post si de singuratate. Fariseii scoteau in evidenta tocmai deosebirile dintre cei doi barbati. Pentru ei, Isus abandonase traditiile populare stravechi. Cum ar fi putut El sa fie Acela pe care-L vestise Ioan? Daca Dumnezeu Il trimisese, de ce comportamentul lui Isus si al ucenicilor Sai era atat de diferit de acela al lui Ioan? Asemenea intrebari gaseau teren prielnic in sufletele ucenicilor lui Ioan Botezatorul. Ei pazeau legea si posteau regulat. Postul era un semn al meritelor proprii, iar cei mai zelosi dintre ei il practicau de doua ori pe saptamana. Ucenicii lui Ioan, sustinuti de farisei, au venit la Isus si L-au intrebat: "Pentru ce ucenicii lui Ioan si ai Fariseilor postesc, iar ucenicii Tai nu postesc?" (Marcu 2,18).
Isus stia ca oamenii posteau pentru a castiga favoarea lui Dumnezeu. O astfel de neprihanire, prin fapte, oricum nu le folosea la nimic. Isus nu a incercat sa le corecteze conceptiile gresite cu privire la post, ci, mai degraba, El a incercat sa le descopere propria Sa misiune. Folosind aceeasi ilustratie pe care o folosise si Ioan Botezatorul, pentru a linisi disputa dintre ucenicii sai si aceia ai lui Hristos, acum Isus este Cel care vorbeste despre Ioan ca fiind "prietenul mirelui". Ucenicii lui Ioan nu aveau cum sa nu faca legatura intre aceste cuvinte si ceea ce le spusese invatatorul lor. Isus intentiona sa le arate ca formele religiei lor inlocuisera adevaratul spirit al acesteia.
Isus nu le cerea ucenicilor Lui sa posteasca, ci mai degraba sa se bucure ca El Se afla inca in mijlocul lor. In curand, El avea sa-i paraseasca pentru cruce si apoi pentru mormant. Atunci, inimile aveau sa le fie zdrobite si aveau sa planga. Dar cand Isus avea sa invie, urma ca ei sa se bucure din nou. Postul lui Hristos era diferit. El alesese "sa dezlege lanturile rautatii, sa deznoade legaturile robiei, sa dea drumul celor asupriti si sa rupa orice fel de jug." (Isaia 58,6).