"Intrati pe poarta cea stramta. Caci, larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt cei ce intra pe ea." (Matei 7,13)

   Isus ajunsese la punctul culminant al celei mai lungi dintre predicile Sale raportate in Scriptura. Dupa ce prezentase caracteristicile identificatoare ale cetatenilor Imparatiei Sale, El a respins acuzatia ca ar fi venit sa strice sau sa desfiinteze legea.

   De fapt, Mantuitorul le-a prezentat exemple din Scriptura, prin care le-a explicat in detaliu ca motivatia este cea care da valoare actiunii. El le-a aratat ce inseamna inchinarea placuta lui Dumnezeu, in ceea ce priveste faptele de milostenie, rugaciunea si postul. Acum, Isus îi invita pe ascultatorii Sai sa accepte calea de viata pe care le-o ofera El – aceea a lepadarii de sine.
   Multi dintre cei prezenti locuiau in cetati inconjurate de ziduri, ridicate pe munte, pentru siguranta. Oficialii oraselor deschideau portile in timpul zilei, pentru a le ingadui agricultorilor si pastorilor sa mearga la ogoare si pasuni, dar la apusul soarelui le inchideau. Adesea, cararile care duceau la porti erau stancoase si prapastioase, iar calatorul care venea spre casa la sfarsitul zilei adesea trebuia sa strabata urcusul greu in cea mai mare graba, ca sa ajunga la poarta inainte de lasarea noptii.
   Isus a folosit acest exemplu familiar pentru a imprima in mintea ascultatorilor Sai experienta vietii crestine. Calea este ingusta si poarta este greu de ajuns.

   Urmasul lui Hristos trebuie sa se straduiasca sa ajunga la poarta si sa intre prin ea. Putin sunt dispusi sa depuna eforturi pentru a reusi sa se strecoare prin defileul stramt si stancos, in timp ce nu departe de ei, trece o cale larga si usoara.